Datele publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat) arată că Produsul intern brut a crescut cu 0,8% în zona euro și cu 1% în Uniunea Europeană în primul trimestru din 2026, comparativ cu perioada similară din 2025, când s-a înregistrat un avans de 1,3% în zona euro și de 1,4% în UE, Irlanda și România fiind singurele state membre UE care au înregistrat un declin al economiei, precizează Profit.ro.
Datele arată că economia României a înregistrat una dintre cele mai slabe evoluții din Uniunea Europeană în primul trimestru din 2026, atât în ritm anual, cât și trimestrial.
Comparativ cu aceeași perioadă din 2025, PIB-ul României a scăzut cu 1,5%, fiind depășit negativ doar de Irlanda, care a înregistrat un recul de 6,3%. În contrast, cele mai mari creșteri anuale au fost consemnate în Cipru (3%), Bulgaria (2,9%), Spania (2,7%) și Lituania(2,5%).
Față de trimestrul anterior, economia zonei euro a crescut cu 0,1%, iar cea a Uniunii Europene cu 0,2%. România a înregistrat însă o contracție de 0,2%, la același nivel cu Suedia și peste doar Irlanda (-2%) și Lituania (-0,4%). Cele mai bune evoluții trimestriale au fost raportate de Finlanda (0,9%), Ungaria (0,8%) și Bulgaria (0,7%).
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News









