Eurostat: România și Irlanda, singurele state UE cu scădere economică în trimestrul al patrulea

Sursa foto: Pixabay

România și Irlanda sunt singurele state membre UE care au înregistrat un declin al economiei. Datele preliminare publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat) arată acest lucru.

Produsul intern brut a crescut cu 0,3% în zona euro și în Uniunea Europeană în trimestrul patru din 2025. Totul comparativ cu precedentele trei luni. Atunci s-a înregistrat un avans de 0,3% în zona euro și de 0,4% în UE.

În rândul statelor membre UE pentru care sunt disponibile datele, în trimestrul patru din 2025, comparativ cu precedentele trei luni, cel mai semnificativ avans al economiei a fost consemnat în Lituania (1,7%), Cipru (1,4%), Polonia (1%), Bulgaria, Spania și Portugalia (toate cu 0,8%).

Singurele scăderi au fost în România (minus 1,9%) și Irlanda (minus 0,6%).

Economia zonei euro a crescut

Datele preliminare ale Eurostat arată că anul trecut economia zonei euro a crescut cu 1,5%, iar cea a UE cu 1,6%.

Comparativ cu trimestrul patru din 2024, Produsul intern brut a crescut cu 1,3% în zona euro. A crescut cu 1,5% în Uniunea Europeană în perioada octombrie-decembrie 2025. Aceasta după un avans de 1,4% în zona euro și de 1,6% în UE, în trimestrul trei din 2025.

În rândul statelor membre UE pentru care sunt disponibile datele, în trimestrul patru din 2025, comparativ cu perioada similară din 2024, cel mai semnificativ avans al economiei s-a înregistrat în Irlanda (6,7%), Cipru (4,5%) și Polonia (3,6%), singurul declin fiind în România (minus 1,6%, după un avans anual de 1,4% în trimestrul trei din 2025).

De asemenea, datele Eurostat arată că numărul de angajați a crescut cu 0,2% în zona euro și în UE, în trimestrul patru din 2025, comparativ cu precedentele trei luni. În trimestrul trei din 2025, numărul de angajați a crescut cu 0,2% în zona euro și cu 0,1% în UE.

În plus, datele preliminare ale Eurostat arată că anul trecut numărul de angajați a crescut cu 0,7% în zona euro și cu 0,5% în UE.

Citeşte mai mult aici.

Autor

  • Redactor, Jurnalistă cu experienţă de peste 20 de ani în presă. După studii în comunicare în Turcia, a debutat în 2011 în presa autohtonă. A activat la agenţiile de presă Mediafax şi News.ro.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: