Elevii care au absolvit clasa a VIII-a au susținut azi a doua probă de la Evaluarea Națională 2024, cea la Matematică, după ce marți au susținut proba la Limba și literatura română. Subiectele integrale și baremul au fost publicate pe edu.ro.
Subiectele și baremul la Matematică de la Evaluarea Națională 2024 au fost publicate pe edu.ro ACTUALIZARE 15.00 Subiectele și baremul la Matematică au fost publicate pe edu.ro. Peste 160.000 de absolvenţi de gimnaziu s-au înscris la Evaluarea Naţională, care continuă joi cu proba la Matematică, iar în cursul zilei de vineri – proba de limba şi literatura maternă.
„Conform datelor transmise de inspectoratele şcolare judeţene, peste 160.400 de absolvenţi ai clasei a VIII-a au fost înscrişi în vederea susţinerii examenului, organizat în 3.392 de unităţi de învăţământ/centre de examen”, a precizat Ministerul Educaţiei.
Proba de Matematică la Evaluarea Națională 2024 începe la ora 9.00
Accesul elevilor în unităţile de învăţământ/centre de examen este permis în intervalul orar 8,00 – 8,30. Aceştia trebuie să aibă asupra lor un act de identitate valid şi instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră pentru redactarea lucrărilor scrise, iar pentru executarea schemelor şi a desenelor se poate folosi şi creion negru. Probele încep la ora 9,00, când elevii vor primi broşura cu subiectele şi hârtie ştampilată pentru ciorne (acolo unde este cazul, pot fi solicitate şi pagini suplimentare).
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News