Update 12.23
Subiectele la Matematică pentru Evaluare Naţională 2024 au fost structurate în trei părţi: numere, figuri geometrice şi măsurători, dar şi organizarea datelor.
Potrivit metodologiei, elevii au fost așezați în bănci câte doi sau conform așezării lor obișnuite. Cei care au întârziat la Evaluare Naţională 2024 au fost conduși într-o altă clasă, de unde au putut fi supravegheați de către un învăţător.
Elevii de clasa a IV-a susţin miercuri proba la Matematică din cadrul Evaluării Naţionale, conform calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.
Joi, elevii din partea minorităţilor naţionale vor avea de susţinut proba la limba maternă. Săptămâna viitoare, elevii de clasa a VI-a vor fi testaţi în cadrul Evaluării Naţionale: pe 28 mai este programată proba de Limbă şi comunicare, iar pe 29 mai – Matematică şi Ştiinţe ale naturii. Evaluarea Naţională la clasa a II-a a avut loc săptămâna trecută. Potrivit Ministerului Educaţiei, testele sunt elaborate de Centrul Naţional Pentru Politici şi Evaluare în Educaţie (CNPEE), au un format asemănător evaluărilor internaţionale şi implică un nivel mediu de dificultate.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News