Organizația templierilor din România pregătesc pentru weekendul 6-7 septembrie un eveniment importan la București, în care vor celebra 10 ani de templarism.
Cu acest prilej va avea loc, la Biserica Lutherană din București, o ceremonie de înnobilare a noilor Cavaleri și Doamne la care vor participa templieri din mai multe țări: Franța, Germania, Bulgaria, Serbia, Elveția, SUA,Armenia, Macedonia, Principatul de Monaco. Vor fi prezenți Capelanii și Marii Capelani din România precum și reprezentanți ai Ordinelor Cavalerești prietene: Ordinul dinastic Balliolensis și Ordinul Crucii și al Stelei Roșii din Bohemia.
Cu ocazia acestui eveniment, Dom Fernando Pinto Pereira de Sousa Fontes, Marele Maestru şi Principe Regent al Ordinului Suprem Militar al Templului din Ierusalim (OSMTH) a ţinut să transmită templierilor români “Vă rog să transmiteți membrilor prezenți la ceremonia templieră aniversară salutările noastre călduroase. Absența noastră nu înseamnă că am uitat marea mișcare templieră din România care reprezintă un aport deosebit pentru Ordin”.
De asemenea, Excelenţa Sa Cavaler Mare Cruce, Dan Vasiliu, Marele Prior General Magistral al României, a declarat, referitor la acest eveniment, că ”este o încununare a lucrării nostre templiere în România și un prilej de bilanț al realizărilor noastre privind ajutorarea celor aflați în nevoie, apărarea religiei creștine și împlementarea în societate a principiilor cavalerești de onoare, demnitate și dorință de adevăr și dreptate.
Acest eveniment ne oferă oportunitatea de a împărtăși fraților noștri din alte țări valorile și năzuințele noastre spirituale, specifice naționale, care se împletesc armonios cu cele universale și care fac parte comună din patrimoniul umanității. În baza concluziilor rezultate dintr-o istorie complementară, în unele împrejurări chiar comună, a unei conviețuiri, colaborări și prietenii de lungă durată, cu interese nașionale culturale, artistice și religioase apropiate, în deplin consens, se vor pune bazele unei alianțe între Prioratele Serbiei, Bulgariei și României privind promovarea scopurilor și principiilor OSMTH la nivel regional care va purta numele ”Convenția de la București”.
Cu această ocazie ne afirmăm încă o dată voința noastră de a lucra împreună călăuziți de lumina învățăturilor creștine și a ne pregăti în continuu pentru săvârșirea Apostolatului Laic sau, altfel spus, a Liturghiei de după Liturghie. Întăriți în misiunea asumată și responsabili de calitatea noastră de unici moștenitori și continuatori legitimi ai spiritului și principiilor Ordinului Templier medieval vom continua și pe mai departe să apărăm religiea creștină, să-i ajutăm pe cei aflați în nevoie și să promovăm în societate virtuțile cavalerești”, a subliniat Marele Prior al templierilor din România.
Non Nobis Domine, Non Nobis, Sed Nomini Tuo da Gloriam!
București, 6 septembrie 2014 A.D. ”, trasnmite organizația Templierilor din România prin intermediul unui comunicat de presă remis opiniei publice.
Învăluit în mister și exploatat în povestiri fanteziste moderne de capă și spadă, Ordinul Cavalerilor Templieri a supraviețuit istoriei și vremurilor tulburi care i-au marcat și transformat și influențat evoluția. La mai bine de 900 de ani de la înființarea lui, Ordinul există și în prezent, dar cavalerii templieri nu mai sunt cei din legendele medievale – nu poartă armură, nu se folosesc de spadă și nici nu vin călare pe cal. Astăzi, ei poartă halat alb, uniformă militară sau doar un simplu costum care nu îi deconspiră.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News