Skip to content
Politică

Evenimentul de sfințire a Catedralei Mântuirii Neamului are loc fără aviz din partea ISU

greatnews.ro

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) a confirmat pentru Recorder că nu a dat aviz pentru evenimentul de sfinţire a Catedralei Mântuirii Neamului, care se va desfăşura duminică şi la care sunt aşteptaţi 30.000 de credincioşi. Acţiunea fiind în afara legii, astfel că evenimentul se va desfăşura „pe răspunderea proprietarului“, potrivit ISU.

Legea interzice desfăşurarea oricăror evenimente publice pe un şantier deschis, aşa cum este, în acest acest moment, Catedrala Mântuirii Neamului.

Este ilegală punerea în funcţiune a unei clădiri aflată în stadiu de execuţie, la care nu s-a făcut recepţia şi pentru care nu a fost obţinută autorizaţia de incendiu, potrivit legii 307/2006“, susţine Daniel Vasile, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov.

Aşa cum a anunţat Patriarhia, Catedrala Mântuirii Neamului se află în acest moment în stadiul „la roşu“, construcţia urmând a fi finalizată în anul 2024. Pentru că nu poate obţine aviz de securitate pentru o construcţie aflată în acest stadiu, BOR a trimis o simplă înştiinţare Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.

Am luat la cunoştinţă, la nivelul ISU, despre intenţia organizării acestui eveniment şi despre numărul ridicat de participanţi. Totuşi, desfăşurarea evenimentului în interiorul şantierului se face exclusiv pe răspunderea proprietarului, a organizatorului“, a explicat Daniel Vasile, potrivit news.ro

Reprezentanţii ISU au precizat că, deşi vor fi puşi în situaţia de a participa la o acţiune ilegală, vor face tot ce le stă în putinţă pentru ca ziua de duminică să nu fie marcată de niciun eveniment special.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *