Plaformele petroliere din Marea Neagră sunt cele mai vulnerabile puncte ale României în cazul unor acțiuni de sabotaj ale Rusiei și trebuie protejate cu nave, scafandri, drone submarine, poate şi un submarin, afirmă ex-comandantul Forţelor Speciale, generalul Marius Crăciun.
Generalul de brigadă în rezervă Marius Crăciun, care a pus bazele Forţelor pentru Operaţii Speciale din România, afirmă că Marea Neagră a devenit principalul punct nevralgic al României, existând pericolul ca Rusia să încerce să saboteze platformele de extracţie a hidrocarburilor.
”Dacă stăm să ne gândim, într-o ţară ca România – luăm bazele aeriene, obiectivele militare, obiectivele socio-economice, obiectivele administrative, conducerea politică a ţării –, la ora actuală avem o mare problemă cu apărarea antidronă a tuturor acestor obiective”, susţine el.
El consideră că în anul 2030 România ar trebui să aibă ”nişte structuri militare undeva, la 120.000 de militari” şi o economie de război performantă, care să producă muniţia necesară pentru calibrele NATO, informează News.ro.
Ex-comandant al Forţelor Speciale din România: Plaformele petroliere din Marea Neagră, vulnerabile
În acest moment, România nu-şi poate apăra nici conducerea politică a ţării, nici obiectivele militare, socio-economice ori administrative în faţa unor atacuri cu drone, avertizează generalul de brigadă în rezervă Marius Crăciun, fost comandant al forţelor speciale din Armata Română, într-un interviu acordat în exclusivitate pentru News.ro.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News