Skip to content
Politică

Examenul de 24 de luni. Bușoi evidențiază cel mai mare eșec al administrației Firea EXCLUSIV

psnews.ro

Președintele PNL București, europarlamentarul Cristian Bușoi, a acordat marți o declarație pentru PSnews.ro, în care a făcut un bilanț necruțător al administrației PSD din Capitală, în fruntea căreia se află primarul Gabriela Firea.

Concret: eurodeputatul liberal a subliniat faptul că principala promisiune nerealizată a edilului social-democrat este cea legată de traficul și infrastructura din oraș.

„De doi ani cu doamna Firea, Bucureștiul stă pe loc, deși este unul dintre orașele est-europene cu potențial uriaș de dezvoltare. Din păcate pentru bucureșteni, administrația PSD-Firea a arătat în Capitală aceeași nepricepere și aceleași promisiuni mincinoase ca și guvernarea Dragnea-Dăncilă. Doamna primar general mai mult vorbește decât face, iar rezultate nu se văd deloc și nu se vede nicio îmbunătățire: nici în ceea ce privește traficul și transportul în comun, nici în ceea ce privește infrastructura, nici în ceea ce privește refacerea rețelei de termoficare.

De departe însă, cea mai importantă promisiune în campania electorală pe care au făcut-o PSD-Firea (şi totodată cea mai mai mare nerealizare în mandatul doamnei Firea) este legată de traficul şi infrastructura din Capitală. După ce acum doi ani, în alegerile locale, promitea că va face revoluţie în traficul din Capitală, administraţia PSD-Firea nu a produs în Bucureşti decât blocaj şi un trafic de coşmar care îi face pe bucureşteni să piardă ore în trafic, în fiecare zi, a afimat Bușoi pentru PSnews.ro.

În continuare, șeful PNL-iștilor bucureșteni a denunțat haosul administrației PSD-iste, comparându-l cu ceea ce au făcut și fac oamenii lui Liviu Dragnea la nivel național, prin vestita revoluție fiscală.

În al doilea rând, nepriceperea în administrarea Capitalei și incapacitatea de planificare s-au văzut în bugetele Capitalei pe 2017 și 2018, din care a rezultat o acțiune administrativă fără direcție şi un haos identic cu lipsa de direcţie şi haosul administrativ produs de PSDragnea prin revoluţie fiscală.

Bucureştiul se sufocă în lipsa unui administrator şi a unui plan clar de acţiune. Sunt multe proiecte necesare Bucureştiului, dar măcar una dintre aceste priorităţi trebuie începută. PNL are o responsabilitate clară să readucă administraţia Capitalei la ceea ce trebuie început urgent pentru oraş. PNL va continua să facă o opoziție totală față de greșelile și lipsa de direcție ale administrației Firea. Proiectele doamnei Firea nu se văd pentru că nu există, nu pentru că le boicotează PNL”, a încheiat Cristian Bușoi.

1 comentariu la “Examenul de 24 de luni. Bușoi evidențiază cel mai mare eșec al administrației Firea EXCLUSIV

  1. Busoi tot latra si el la DOAMNA PRIMAR GENERAL FIREA zilnic in oftica si frustrarea lui bolnava fiindca stie ca el e un NIMIC IN COMPARATIE CU DUMNEAEI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *