Prezidentiabilul ACL Klaus Iohannis a mers marți în vizită în Teleorman, însă mitingul pentru susținerea acestuia nu a decurs conform planului, iar pe lângă acest aspect, fostul lider al PNL, Crin Antonescu, a fost marele absent, deși este senator de Teleorman.
Contactat de echipa PSnews.ro și întrebat de ce Crin Antonescu nu a participat la eveniment, liderul PNL Teleorman, Marin Almăjanu ne-a transmis că nu l-a sunat pe Antonescu și că a fost pur și simplu o eroare.
Marin Almăjan: Deci, eu unul nu l-am sunat.
Reporter: Am înțeles. Deci a fost pur si simplu o eroare, nu neapărat rea intenție?
Marin Almăjanu: Da, exact.
Totodată, din cauza faptului că au primit autorizația prea târziu pentru ca mitingul să se desfășoare în fața Casei de Cultură, liberalii au fost nevoiți să-și susțină candidatul în curtea unei tipografii din oraş, în spatele unor blocuri, unde a fost improvizată o scenă şi unde erau peste 1000 de persoane cu steaguri şi fluturaşi.
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News








