Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban, a declarat miercuri, în emisiunea Puterea Știrilor, că nu crede că România va fi retrogradată de agențiile de rating la categoria „junk”, însă a avertizat că un astfel de scenariu ar avea consecințe economice severe, prin scumpirea finanțării și creșterea costurilor de creditare. Totodată, acesta a lansat critici dure la adresa Guvernului și a premierului interimar Ilie Bolojan, susținând că nu au fost realizate reforme reale, iar discursul despre reformă este lipsit de conținut.
„Eu nu cred că vom fi retrogradați, pentru că deficitul s-a diminuat. Dar atmosfera, în general, în jurul acestui subiect este destul de inflamată, iar semnalele pe care noi le trimitem contează foarte mult. Când spun «noi», mă refer la toți, nu neapărat doar la mediul de afaceri. Dacă am fi retrogradați, lucrurile sunt foarte delicate, foarte dure. Cresc dobânzile la creditări, banii devin foarte scumpi. Efectele sunt negative, clar. Nu pot să remarc vreun punct pozitiv. Repet, nu cred că se va întâmpla acest lucru, pentru că deficitul s-a diminuat.
Foarte mulți agenți economici mi-au spus câteodată: «Dom’le, parcă e mai bine fără guvern». Plățile sunt făcute, nu sunt stopate. Nu s-a întâmplat că, vezi Doamne, nu avem guvern legitim și s-au blocat lucrurile. Ele merg oarecum înainte. Dar noi ne-am învățat ca, atunci când avem guvern, să nu ne așteptăm la nimic bun. Vorbesc de un guvern legitim, căruia îi trec tot felul de bazaconii prin cap și mai mult strică decât construiește. Atunci, având un guvern care este în imposibilitatea de a schimba ceva, poate fi considerat și un mic punct pozitiv. Mic, mic, mic acolo”, a spus acesta.
Critici la adresa lui Ilie Bolojan
„Îl înțeleg pe domnul Bolojan. Este un tip foarte bun în comunicare, în sensul că are această mimică de om foarte serios, foarte dedicat jobului, un bun cunoscător al tuturor problemelor. Este foarte convingător și foarte multă lume, din păcate, achiesează la această imagine, care eu nu cred că este întru totul reală. Este o imagine falsă, pentru că domnul Bolojan n-a făcut nicio reformă. Știți cum e? Ca să închizi lumina și să vezi că nu se mai învârte contorul nu-ți trebuie mai mult de patru clase primare. E simplu. Care pachete de relansare? Ele sunt virtuale. Le așteptam cu toții. În sfârșit, dăm vina pe criză că n-au mai apărut. Dar, în afară de majorarea TVA cu 2% și de mărirea taxelor și impozitelor locale, hai să fim realiști. Deficitul s-a diminuat, repet, pe ce vă spuneam înainte. Nu-ți trebuie decât patru clase primare ca să-ți dai seama că, dacă închizi lumina, nu se mai învârte contorul. Deci nu-ți trebuie multă școală”, a declarat el.
„A început să-mi fie silă de cuvântul «reformă»”
Mihai Daraban a criticat folosirea repetată a termenului „reformă” în discursul public, susținând că acesta este invocat fără rezultate concrete.
„A început să-mi fie silă de cuvântul «reformă», pe care îl aud de la Petre Roman încoace. Am o vârstă la care mi-am creat anticorpi. Nu mai pot să suport folosirea acestui cuvânt fără nimic în spate. Pentru că acest cuvânt este folosit în România fără nimic în spate. Care e reforma? Am văzut că s-a schimbat ceva în domeniul administrativ? Am văzut că s-au schimbat niște oameni care au fost dați afară. O să vedeți că vor câștiga în instanță. Ca să faci o reformă trebuie să dispară instituții, nu îl dai afară pe unul și pe altul.
Se vede ce se întâmplă în Justiție cu banii care trebuie achitați. Toată lumea pune la colț Justiția. Eu nu vreau să iau apărarea Justiției, dar oamenii aceia nu cred că cer de aiurea cele două miliarde de euro sau cât au de primit. Bănuiesc că, atunci cândva, acele drepturi au fost negociate și parafate”, a declarat Mihai Daraban în emisiunea Puterea Știrilor.
Autor
-
View all postsEste absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News







