EXCLUSIV Mișcare SURPRIZĂ pe scena politică. Macovei s-ar putea retrage şi ar urma să îți anunţe susţinerea pentru Udrea

Surse politice au dezvăluit pentru PSnews că aventura Monicăi Macovei în bătălia pentru prezidenţiale pare să se apropie de sfârşit.

Intrată în cursa electorală într-un moment în care candidatul PMP era Cristian Diaconescu,  cu mari şanse de a atrage o parte consistentă a electoratului lui Traian Băsescu, proaspăt demisionara din PDL se vede în acest moment coborâtă la un nivel electoral ridicol, în apropierea pragului de 2%.

Intrarea Elenei Udrea în lupta pentru preşedinţia României îi dă mari bătăi de cap Monicăi Macovei, având în vedere că prezidențiabilul PMP pare să fi aliniat în spatele ei pe toți votanţii lui Băsescu. Macovei rămâne în această situație cu un electorat infim.

„Cu Diaconescu drept candidat, avea şanse să ia un procent foarte bun – se ajunsese chiar la 6% – 7%, cu potenţial de creştere. Odată cu intrarea în horă a lui Udrea, lucrurile s-au schimbat şi căderea este vertiginoasă. Am pierdut electoratul lui Băsescu şi avem o expunere mediatică mult mai scăzută. Monica a ajuns la 2% şi nu cred că mai are unde să crească”, ne-a dezvăluit o sursă extrem de apropiată de Macovei.

De altfel, şi jurnalistul Dan Tăpălagă, un apropiat al Monicăi Macovei, scria în urmă cu câteva zile că această candidatură este o greşeală strategică majoră. „Mă număr printre cei care cred că este o eroare candidatura Monicăi Macovei şi i-am spus-o direct. Fără structuri de partid în teritoriu, fără talent şi harismă politică, Macovei va lua un scor modest. […] De aici până la riscul de a cădea într-un soi de senilitate politică agravată de credinţa în propriul destin mesianic nu e decât un pas”, a explicat Tăpălagă într-un editorial.

Al doilea motiv al iminentei retrageri pare a fi de ordin logistic – campania de strângere de semnături pentru candidatura europarlamentarului popular merge foarte greu.

”Mai sunt mai puțin de 3 săptămâni până la depunerea listei de susţinători și Monica Macovei strâns mai puţin de 30.000 de semnături, din informațiile mele”, ne-a precizat aceeași sursă.

” Să fim serioși, singura soluţie onorabilă pentru Monica Macovei în acest moment este să se retragă și să îi ofere susţinere Elenei Udrea. Ea (n.r.: referindu-se la Elena Udrea) a dovedit în ultima perioadă că are capacitatea de a mobiliza în favoarea ei atât pe Traian Băsescu, cât și pe Cristian Diaconescu, Emil Boc, PNŢCD şi diverse organizaţii ale PNL şi PDL care s-au alăturat Mişcării Populare.

Macovei nu poate să strângă nici semnăturile și în plus a pierdut și susținerea lui Traian Băsescu”, a mai precizat liderul politic pentru PSnews.

Conform aceleiași surse, este de aşteptat ca anunţul privind această mişcare a Monicăi Macovei să se facă undeva la începutul săptămânii viitoare.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL