Skip to content
Video

EXCLUSIV Cătălin Ivan îi pune la zid pe cei din UNPR și PC (VIDEO)

Europarlamentarul social- democrat, Cătălin Ivan, este invitatul PSnews.ro din această săptămână in cadrul proiectului video „…despre România, cu Laura Chiriac”.

Cătălin Ivan, care a declarat în urmă cu ceva timp că nu crede că e normal ca PSD să fie șantajat de Gabriel Oprea, în contextul în care șeful UNPR a transmis că va sprijini PSD doar dacă premier este Victor Ponta, a oferit în cadrul interviului PSnews mai multe explicații cu privire la situația dintre PSD și UNPR.

Ivan  a transmis că PSD are nevoie de parteneri puternici, specificând că social- democrații  participă la alegeri cu sigla PSD, dar și cu UNPR, și cu PC, și le dau locuri de la ei pentru parlamentari,  pentru ca după aceea să depindă de aceștia din urmă.  Totodată, Cătălin Ivan a precizat, cu referire la cele menționate mai sus, că PSD își creează singur propriile puncte sensibile de șantaj.

Europarlamentarul a transmis că i se pare greșit cum pune problema Gabriel Oprea  în sensul în care dacă PSD nu îl păstrează pe Victor Ponta la președinția partidului pierd guvernarea.

Cătălin Ivan a mai declarat că îi este teamă ca valul anti-Ponta să nu fie transformat într-un val anti- PSD care să îi coste mult în 2016.

Laura Chiriac: Spuneați că nu credeți că e normal ca PSD să fie șantajat de Gabriel Oprea. Gabriel Oprea susține că va sprijini PSD doar dacă premier e Victor Ponta. Credeți că e nevoie ca Gabriel Oprea să fie convins să susțină, în continuare, un Guvern al PSD fără Victor Ponta?

Cătălin Ivan:  În primul rând, eu cred că PSD are nevoie de parteneri puternici. Un aliat puternic e un aliat care trece prin proba electoratului. Se întâlnește cu electoratul, propune ceva electoratului, obține o susținere din partea electoratului. Are în spate încrederea unor oameni. Niște voturi reale. Cineva a pus ștampila pe partidul respectiv. Așa, noi participăm la alegeri cu sigla PSD, dar și cu UNPR, și cu PC, le dăm locuri de la noi și la deputați și la senatori pentru ca după aceea să depindem de ei. Adică noi ne creem propriile puncte sensibile de șantaj. Acum, mie mi se pare că Oprea și UNPR ne șantajează. În sensul în care dacă noi nu-l păstrăm pe Victor Ponta la președinția partidului pierdem guvernarea. Ceea ce mi se pare total greșit. Pentru că UNPR, în majoritatea cazurilor, ocupă locurile PSD. Am dat de la noi și pentru PC și pentru UNPR ca să-i avem în Parlament. Altfel, sunt semne mari de întrebare că UNPR sau PC ar fi intrat.

Laura Chiriac: Nu credeți că opoziția poate să fie și ea o cale de reformare, o posibilitate în care partidul acesta s-ar putea recompune? Trebuie neapărat să rămână la guvernare?

Cătălin Ivan:  Nu am spus că există o obligație. E o obligație față de electorat, față de cei care au votat în 2012. Pus, totuși, în contextul votului de pe 16 noiembrie, discuția e mai complicată. Pentru că pe 16 noiembrie a fost un vot foarte, foarte puternic împotriva lui Victor Ponta. Nu atât pentru Klaus Iohannis, cât împotriva lui Victor Ponta. Din ce motive, care au fost cauzele care au transformat un lider tânăr cu rezultate la guvernare într-o persoană atât de antipatizată de electorat, sunt multe discuții pe care noi, în partid, nu le avem. Sunt mai mult în afara partidului și mult prea puțin în partid. Mie mi-e teamă că valul acesta anti-Ponta va fi transformat într-un val anti-PSD și ne va costa foarte mult în 2016. E o discuție foarte complicată care, repet, în partid nu are loc, absolut deloc, Doamne ferește să discuți despre 16 noiembrie, și ne va costa pentru că tot amânăm. Facem Consiliul în martie, nu se știe dacă vom mai avea Congres vreodată până în 2017, iar rezultatele se vor vedea.

Sursa foto:b1.ro

2 comentarii la “EXCLUSIV Cătălin Ivan îi pune la zid pe cei din UNPR și PC (VIDEO)

  1. De ce, pentru ca ii tine partidul care l-a facut om la guvernare ??? Mare caracter Ivan asta ! Deja regret ca m-am inselat candva in privinta parerii despre el. Vad ca e plin de tineri din astia mai nou prin politica romaneasca. Daca asa arata noua generatie de politicieni, mai bine lipsa !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *