Skip to content
Politică

EXCLUSIV Ce decizie a luat PDL în privința Monicăi Macovei

Într-un scurt interviu acordat Psnews.ro, liderul deputaților democrat- liberali, Tinel Gheorghe, a vorbit despre scrisoarea trimisă de ACL Ambasadelor SUA și statelor UE privind OUG de migrație a aleșilor locali, despre alegerile prezidențiale,  dar și despre ce se va întâmpla cu  Monica Macovei, încă membru PDL, care a decis să intre în lupta pentru Cotroceni, în ciuda faptului că formațiunea din care face parte are un alt candidat.

Citește și ACL, scrisoare pentru Ambasade privind OUG de migrație a aleșilor locali

Reporter: Am citit comunicatul de presă din partea ACL semnat de dvs. și de dl. Scutaru. Ce urmăriți, cum credeți că v-ar putea ajuta ambasadele și la ce vă așteptați?

Tinel Gheorghe: Facem toate demersurile posibile pentru a bloca această ticăloșie politică marca Victor Ponta și PSD. Nu poți schimba regulile jocului în timpul jocului. Iar asta depășește orice limită. Sub nicio formă. Paralela făcut de ei cu 2006, când a fost introdusă prevederea că nu mai ai voie să pleci din partid a fost făcută tocmai pentru a stopa migrarea politică a aleșilor.

După părerea mea, ambasadele SUA, Marii Britanii, Franței, Germaniei, nu vor rămâne impasibile la demersul nostru. Și atunci vor cere lămuriri oficiale din aprtea Guvernului. Scrisoarea noasstră nu poate rămâne fără răspuns. După părerea mea, ambasadele UE la București vor dori informații suplimentare de la Guvernul Ponta cu privire la ce se întâmplă și care e rațiunea pentru care să permiți migrația politică acum, în pre-campanie electorală.

Reporter: Dumnealor au ieșit deja cu un răspuns la această întrebare și anume că primarii, consilierii locali au fost aleși pe USL și astfel li s-ar da posibilitatea să se întoarcă către formațiunea pe care au votat-o cetățenii…

Tinel Gheorghe: Nu există un astfel de argument. Au fost aleși pe listele USL, dar au fost propuși fie de PSD, fie de PNL. Argumentul ăsta cade. Nu există decât un singur argument. Vor să-și îngroașe rândurile, momindu-i cu sume de bani în precampanie pentru a-și ușura munca în campania electorală, pentru a-și adjudeca fotoliul de la Cotroceni. Ceea ce este o himeră pentru Victor  Ponta , că nu se va realiza niciodată. Victor Ponta nu va fi niciodată Președintele României, indiferent de ce va face el. În schimb, va mai reuși un lucru dacă va pune în practică această ticăloșie politică. Va reuși să-i convingă pe partenerii noștri externi că este un urmaș demn al lui Adrian Năstase și al lui Ion Iliescu. Nu are niciun respect față de adevăratele valori și principii ale democrației.

Reporter: Care credeți că sunt punctele forte ale lui Klaus  Iohannis care l-ar ajuta să câștige bătălia cu Victor Ponta?

Tinel Gheorghe: Klaus Iohannis este atipic clasei politice românești. Toată lumea are pretenție de la el să vorbească precum nu știu cine, să zâmbească precum Iliescu, să se miște precum Năstase, să fie toată ziua pe televizor ca Victor Ponta. Klaus Iohannis este neamț, este altceva. Stiu că se încearcă introducerea în opinia publică faptul că „Băi, noi vrem un român de-al nostru la conducerea țării, un creștin-ortodox”,  o altă mare ticăloșie, nebunie a lui Victor Ponta. Iohannis a demonstrat prin ce a făcut la Sibiu că este un foarte  bun manager. Nu poți să-l acuzi de nimic în lume în cele patru mandate de primar. A câștigat cu peste 80% la Sibiu în condițiile în care comunitatea germană reprezintă 1,6% din populație.

Reporter: Au tot apărut prin presă informații cum că Monica Macovei candidează ca independent tocmai ca o alternativă în cazul în care dl. Iohannis va fi declarat incompatibil de ANI. De ce nu își dă dna Macovei demisia din PDL?

Tinel Gheorghe: Am discutat în BPN al PDL de ieri și vreau să spun că dacă Monica Macovei va duce până la capăt această decizie, în momentul în care își depune candidatura va fi exclusă. Deocamdată,  noi o considerăm un simplu foc de paie, o intenție. Dar în momentul în care se va materializa, în secunda următoare va fi considerată exclusă din partid.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *