STB: Directorul Criț a plecat. Cine este noul director

STB
Sursa foto: STB SA

STB are, începând de luni, un nou director, după plecarea lui Adrian Criț.

Surse administrative au precizat pentru Gândul că noul director STB este Daniel Istrate, care a ocupat până în prezent și funcția de director la Direcția Tehnică și Investiții.

De asemenea, Daniel Istrate a ocupat și funcția de Expert și director în cadrul Direcției Servicii Publice în Primăria Capitalei.

Potrivit surselor Gândul.ro, Daniel Istrate este susținut politic de Partidul Național Liberal.

Adrian Criț, sfârșit de mandat

Mandatul lui Adrian Criț a expirat vineri, pe 15 septembrie, așa cum Gândul a dezvăluit în exclusivitate

Surse administrative au declarat pentru Gândul că Adrian Criț ar putea fi numit secretar de stat în Ministerul Transporturilor. Cert este că Adrian Criț nu mai este director general al Sociețății de Transport București.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: