EXCLUSIV Cine este şi ce își propune noul şef al Gărzii de Mediu

Captură video
Andrei Corlan

Andrei Corlan este noul şef al Gărzii Naţionale de Mediu. El a fost invitatul Marinelei Angheluş la emisiunea Puterea Ştirilor, cu care a vorbit despre proiectele sale ca şef al acestei instituţii. Amintim că Andrei Corlan a deţinut și funcţia de secretar de stat în Ministerul Mediului, pe care a părăsit-o în februarie 2022. De altfel, acesta a susținut, la Puterea Știrilor, că „a făcut primii paşi în instituţie acum 14 ani, pe 23 iulie 2009, în calitate de comisar”.

„Prima mea lună, față de anul 2022, aceeași lună, avem cu 900 de controale mai mult, 7 milioane de lei, sancțiuni aplicate, sesizări penale, sistări de activități”, spune Andrei Corlan, la o lună de când a fost numit șef al Gărzii Naționale de Mediu.

„Îmi este foarte cunoscută activitatea de la Garda de Mediu”

„Pot spune că toată cariera mea profesională (cel puţin 90% din ea) se leagă de instituţia pe care am acum oportunitatea s-o reprezint.

Am făcut primii paşi în instituţie acum 14 ani, pe 23 iulie 2009, mai precis, în calitate de comisar. Din 2013 până în 2020 am fost şef-locţiitor al comisariatului Municipiului Bucureşti, locţiitor al patru comisari-şefi diferiţi în aceşti şapte ani.

Tot în 2013 am fost ales vicepreşedinte al Sindicatului Naţional al Gărzii de Mediu, am fost reprezentantul relaţiei cu presa al Municipiului Bucureşti, tot până în 2020, când am renunţat la activitatea de inspecţie şi control şi am făcut parte din conducerea instituţiei, în calitate de consilier al Comisarului General de la acea vreme.

Îmi este foarte cunoscută activitatea de la Garda de Mediu. Singurele mele perioade de absenţă din instituţia Gărzii de Mediu au fost atunci când am activat în cadrul Ministerului Mediului, mai întâi ca şef de cabinet al Ministerului Mediului care coordona garda Naţională de Mediu şi, ulterior, în calitate de secretar de stat având în coordonare Garda de Mediu şi Agenţia de Mediu.

Ulterior, am revenit în instituţie şi, de o lună, conduc destinele acestei instituţii cu scopul de a o promova, de a o face să crească şi de a clarifica percepţia publicului larg asupra acestei instituţii”, a spus Corlan.

O zi din viaţa şefului Gărzii de Mediu

„Prefer activitatea de teren.

O zi din viaţa unui comisar general este foarte agitată, dar o zi din viaţa unui comisar general aflat la început de mandat este cu siguranţă mult mai agitată, aşa cum spuneam: eu, fiind de 14 ani în această instituţie, cunosc bine instituţia. Nu am avut timpi morţi pentru a mă acomoda. Nici n-am avut timp pentru aşa ceva, pentru că, în domeniul protecţiei mediului, cum este ultima replică din Moromeţii, „timpul nu mai are răbdare”.

Astfel că nu am putut beneficia de acest timp pentru că instituţia abia se mişca. Prima lună a fost una dedicată îmbunătăţirii procedurilor interne, astfel încât să pot asigura un climat propice performanţei instituţiei „Inspecţiei şi Controlului”.

Scopul acestei isntituţii este inspecţia şi controlul. Am simplificat, pe cât posibil, toate procedurile intene, astfel încât să asigur un climat comisarilor-şefi şi comisarilor, de a avea o singură preocupare, care să fie performanţa în activitatea de inspecţie şi control şi calitatea actului de control”.

„Am preluat o instituţie funcţională”

„Din fericire pentru mine, am preluat o instituție funcțională, o instituție cu oameni care știu exact ce au de făcut. Dincolo de aceste schimbări procedurale, acum putem în sfârșit să ne apucăm de treabă în tot ceea ce înseamnă instituția. Asta nu înseamnă că până acum nu am făcut, pentru că în luna iunie, prima mea lună, față de anul 2022, aceeași lună, avem cu 900 de controale mai mult, 7 milioane de lei, sancțiuni aplicate, sesizări penale, sistări de activități. Garda de Mediu a funcționat, am lucrat.

E adevărat că până la întâlnirea cu dvs. n-am avut ocazia să comunic aceste rezultate, dar este mai important să lucrez. 3908 controale, 7.200.000 lei în sancțiune.

Sunt două aspecte principale: o dată, un principiu după care funcționează Garda de Mediu ca  unitate de inspecție și control, fiind cea mai fermă instituție, ceea ce înseamnă aplicarea legislației de mediu în toată complexitatea ei. În domeniul inspecției și controlului, ne bazăm pe un principiu care este “poluatorul plătește”, cel care a săvârșit o faptă să fie sancționat. Însă, în opinia mea, aici nu se oprește misiunea Gărzii de Mediu. Totodată, când vorbim de un control, scopul este revenirea impactului negativ asupra mediului, reducerea, dacă el s-a întâmplat, și chiar eliminarea acelui impact negativ.

Sancțiunea contravențională este o penalizare pentru fapta săvârșită, dar are ca scop eliminarea consecințelor acelei fapte și tocmai de aceea, prin controalele pe care noi le facem, mai lipsește ceva. Asta este constatarea mea în toți acești ani de experiență, concluzionarea tuturor acestor acțiuni.

Exemplu. Am avut o acțiune acum 2 săptămâni pe vehicule scoase din uz, am aplicat 1.000.000 lei în sancțiuni. Am închis 15 unități din 60 controlate. Foarte bine, ok, dar în toate aceste unități controlate, noi am descoperit ceva, un mod de operare, analizând modul de operare, în ce înseamnă gestionare ilegală a deșeurilor, în ceea ce înseamnă deversări, noi putem concluziona prin niște rapoarte de informare transmise către minister, ca factor legislativ poate propune acte normative și să schimbăm de la rădăcină niște aspecte cu care ne confruntăm zilnic. Sancțiunea, cu siguranță nu rezolvă lucrurile, dar lovirea unui sistem de la rădăcină le poate rezolva”.

 

https://www.youtube.com/watch?v=ELFb-8BUYns

Autor

  • Moldovan Roxana

    Are peste 20 de ani de experiență în presa print și online. Crede în puterea cuvântului scris. Recunoaște că e dependentă de știri și-i place să scrie și să citească reportaje și analize. La PS News, se axează pe scrierea de sinteze pe temele cele mai importante ale zilei.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: