Liderul deputaților PNL, Gabriel Andronache, respinge categoric scenariile vehiculate în spațiul public privind o posibilă renegociere a formulei de guvernare, după ce în spațiul public au apărut informații potrivit cărora PSD ar fi dispus să renunțe la rotația premierilor în favoarea unei formule în care Sorin Grindeanu ar prelua funcția de prim-ministru în 2027, în schimbul înlocuirii lui Ilie Bolojan.
Într-o reacție acordată PS News, Andronache a declarat că „poziția PNL rămâne neschimbată și este fundamentată pe deciziile interne ale partidului”.
„Nu s-a modificat nimic. Decizia Biroului Politic Național e clară. Există o criză provocată de PSD. În situația aceasta, PNL nu va mai continua colaborarea cu PSD. Lucrurile sunt simple și clare. PSD să-și asume faptul că declanșează o criză. Vom vedea care vor fi urmările acesteia. Sprijinul pentru premierul și președintele PNL este total din partea Partidului Național Liberal.” a afirmat liderul deputaților liberali.
Gabriel Andronache/ Sursa foto: Inquam Photos/ George Călin
Referindu-se la scenariile privind eventuale negocieri sau schimburi de funcții în coaliție, liderul PNL a ironizat aceste ipoteze: „Astfel de scenarii pot face obiectul unui film științific fantastic, dar nu au legătură cu realitatea. Nu e vorba de a accepta sau a respinge vreo ofertă. Avem un program de guvernare, avem un protocol al coaliției. Acestea trebuie respectate și trebuie mers înainte. Biroul Politic Național și-a spus cuvântul. Nu avem ce să respingem sau ce să acceptăm.”
În același timp, Andronache avertizează că PSD riscă izolarea politică „dacă va continua pe actuala linie”.
„PSD riscă să se izoleze pe scena politică. Dacă vor continua în felul acesta, acesta va fi rezultatul. Au avut primele semnale la bugetul de stat, există și alte semnale în Parlament de tipul acesta”, a declarat liberalul, în exclusivitate pentru PS News.
Întrebat despre motivele nemulțumirii PSD față de premier, Andronache a spus că „nu există o explicație coerentă”: „Nu știu să vă dau un răspuns. Pare că nu există un răspuns coerent.” Mai mult, acesta a acuzat PSD că adoptă un comportament duplicitar în coaliție: „Este pentru a doua oară când PSD joacă și la putere, și în opoziție în relația cu PNL.”
Liderul liberal a făcut trimitere și la precedente din perioada în care premier era Nicolae Ciucă: „Au făcut același tip de joc și atunci. Pare că nu au învățat nimic din ce s-a întâmplat la alegerile din 2024 și sunt dispuși să repete aceleași greșeli.”
Surse: Grindeanu ar renunța la funcția de premier din 2027 dacă PNL îl debarcă pe Bolojan
Sursele citate menționează că Sorin Grindeanu ar fi dispus să renunțe la funcția de prim-ministru în 2027, dacă liberalii i-ar retrage sprijinul lui Bolojan. În paralel, PSD ar fi gata să ofere și mai multe ministere USR pentru ca partidul să își retragă sprijinul pentru Bolojan.
Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”