Fostul ministru Mircea Fechet avertizează asupra riscurilor politice generate de tensiunile din coaliția de guvernare și de amenințările repetate venite din partea Partidul Social Democrat (PSD), susținând că o eventuală cădere a Executivului ar avea consecințe grave asupra stabilității economice a României. Potrivit liberalului „în măsura în care social-democrații vor dinamita Guvernul, vor dinamita în același timp și bugetul României și situația economică, iar o astfel de comportare absolut copilărească va fi penalizată în 2028 la alegeri”
„Ei au o problemă cu premierul Ilie Bolojan, însă în același timp ar trebui să înțeleagă că dacă vor provoca o instabilitate politică majoră, vor fi responsabili pentru acest lucru. Nu știu ce fel de calcule își fac ei în interiorul PSD-ului, însă matematica e una singură. Dacă ne uităm la structura Parlamentului României, singura variantă posibilă în care PSD-ul ar putea guverna, după ce dărâmă guvernul Bolojan, este să guverneze împreună cu AUR, pentru că nu văd altă variantă.
Amenințări sunt din două direcții. Din partea opoziției, pe de o parte, și mă aștept ca AUR să inițieze o moțiune de cenzură și, bineînțeles, veșnicile amenințări din partea PSD-ului, care de luni de zile spun că își retrag miniștrii, că nu mai vor cu Bolojan, că ar putea iniția ei o moțiune sau că ar vota o moțiune depusă de alții. Eu în continuare cred în maturitatea politică a PSD-ului, care trebuie să înțeleagă că, în măsura în care vor dinamita Guvernul, vor dinamita în același timp și bugetul României și situația economică. O astfel de acțiune, o astfel de comportare absolut copilărească va fi penalizată în 2028 la alegeri”, a explicat acesta pentru PS News.
„Credeți că e cineva în PNL fan Barbu la agricultură?”
În contextul declarațiilor potrivit cărora social-democrații nu îl mai susțin pe premier, Fechet a replicat:
„Credeți că e vreun liberal fan la Agricultură sau la Energie, în perioada în care avem 11 lei prețul la motorină pe litru? Nu-i niciun fan, dar nici nu i-a întrebat nimeni. La fel, nu înțeleg la ce folosește întrebarea legată de fan clubul Bolojan în interiorul PSD-ului. Bolojan nu trebuie să fie iubit de PSD-iști. Trebuie să-și facă datoria de prim-ministru, așa cum reiese din programul de guvernare și din protocolul coaliției. În ceea ce privește colaborarea între cele patru partide, nu trebuie să ne apreciem reciproc. Trebuie să ne respectăm. Asta nu strică niciodată”, a spus Fechet.
Sorin Grindeanu nu exclude ca PSD să preia guvernarea și funcția de premier
Sorin Grindeanu nu a exclus miercuri scenariul ca PSD să preia guvernarea, după consultările interne care vor avea loc pe 20 aprilie. El a precizat că în urma întâlnirilor regionale de până acum nu a existat nicio voce în partid care să dorească o continuare a guvernării cu Ilie Bolojan premier:
„Am avut cinci întâlniri regionale, așa cum bine știți, peste 30 de județe. După masă avem și întâlnirea pe Ilfov-București. Ceea ce îmi spun colegii din aceste mai bine de 30 de județe, sau mi-au spus mie și colegilor din conducerea centrală, e că nu ne mai dorim să continuăm în forma asta. Că putem să găsim, să spunem, o formă de organizare mai bună în interiorul coaliției, sau poate chiar să trecem în opoziție, dar în forma actuală n-a fost nici măcar un singur coleg care să-și dorească să continue lucrurile. Dar o să vedem”.
După ce a fost întrebat despre un al patrulea scenariu, în care Partidul Social Democrat să-și asume guvernarea cu propriul premier, Sorin Grindeanu a răspuns:
„E una din variantele care poate fi înscrisă în al doilea scenariu (actuala coaliție, dar cu un alt premier, n.r.). Deci este o chestiune pe care n-aș vrea să o dezbat și vă promit că o dată cu votul din 20 aprilie, o dată cu decizia pe care o vor lua colegii mei, vom fi cât se poate de transparenți, discutând despre fiecare din aceste scenarii, sau despre varianta care va fi aleasă de către colegii mei”.
Autor
-
Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News










