EXCLUSIV Cu ce mandat merge PNL la noile negocieri de la Cotroceni. Sighiartău: PNL nu mai intră la guvernare cu PSD

Robert Sighiartau

Secretarul general al Partidului Național Liberal, Robert Sighiartău, a declarat, marți, în emisiunea „Puterea Știrilor”, că PNL nu mai acceptă să intre la guvernare alături de Partidul Social Democrat, indiferent dacă viitorul Executiv ar fi condus de un premier independent.

„În primul rând, să nu uităm de ce am ajuns aici. La începutul lunii mai, PSD cu AUR a depus o moțiune de cenzură care a dat guvernul PNL, PSD, USR, UDMR jos și, bineînțeles, pe premierul Ilie Bolojan. Cei care au dat jos guvernul, din mai până astăzi, n-au fost destul de pregătiți să vină și cu o soluție pentru guvernare. Dacă ai această responsabilitate și ai dat jos un guvern, ar trebui să vii și cu o soluție clară de guvernare. PSD și AUR au fugit de răspunderea guvernării și au încercat să găsească soluții prin care să nu-și asume răspunderea. Au fost două variante pe masă care nu au trecut. Au fost susținute de PSD, au fost opera PSD-ului și poate a domnului președinte Nicușor Dan, dar nu au reușit să treacă de votul de investitură. Acum suntem iarăși în faza în care se încearcă numirea unui nou guvern. Noi am spus de mult că țara are nevoie de guvern. Însă, în acest moment, Partidul Național Liberal are o linie roșie. Nu mai intrăm la guvernare cu un partid pe care l-am notificat de vreo două-trei ori și i-am spus că, dacă vine cu o moțiune de cenzură, noi nu vom mai intra la guvernare cu ei, adică cu PSD. Asta am făcut și ne ținem de cuvânt. Deci nu vom mai intra la guvernare cu Partidul Social-Democrat.

Chiar dacă va fi un premier independent, pentru că, cel puțin la cum se observă lucrurile, atitudinea Partidului Social Democrat nu s-a schimbat și nu se schimbă. Ei, de fapt, n-au înțeles nimic din alegerile din 2024. Noi, dacă am înțeles că am greșit și ne-am asumat responsabilitățile și am dus greul anul acesta care a trecut și am luat măsuri nepopulare ca să rectificăm până la urmă și să reparăm greșelile făcute în guvernarea cu PSD, ei n-au făcut absolut nimic. Deși participau la decizie dimineața, seara erau în opoziție. Am înțeles că, de fapt, PSD-ul nu s-a schimbat. Și atunci, dacă nu poți să faci nimic constructiv pentru țară cu ei și vezi că în fiecare zi pun tot felul de blocaje, de piedici, sabotează guvernarea, atunci nu mai e ce să faci, pentru că ne pierdem și noi credibilitatea fiind într-o coaliție cu ei, nefăcând lucruri”, a declarat secretarul general al PNL.

Sighiartău: Soluția este guvernarea minoritară succesivă

În ceea ce privește ieșirea din criza politică și formarea unui guvern cu puteri depline, Robert Sighiartău a susținut că soluția propusă de PNL este reprezentată de două guverne minoritare succesive, primul urmând să fie format de PNL, USR și UDMR, iar ulterior PSD să formeze propriul guvern minoritar.

„Noi am spus foarte clar că există o soluție: se guvernează minoritar, succesiv, în sensul în care nu mai intrăm la guvernare cu Partidul Social Democrat, dar dăm voturi de investitură specifice pentru guvernele minoritare. Primul guvern minoritar să fie unul din PNL, USR, UDMR, iar apoi să fie un guvern PSD minoritar. Și, bineînțeles, susținerea să fie reciprocă. Asta am propus până la finalul anului 2028, când vor fi alegeri. PSD-ul s-a opus. Dat fiind condițiile, atunci nu rămâne decât PSD-ul să facă o majoritate. Să vedem cu cine o vor face. O vor face cu AUR, o vor face cu neafiliații din Parlament sau cu alte partide, dar cu Partidul Național Liberal am spus că nu mai putem guverna cu Partidul Social Democrat și ne ținem de această linie.

Noi nu vom vota un Guvern PSD. În ceea ce privește un posibil guvern tehnocrat, asta este total altă discuție. După ce se primește un mandat de la președinte de către un premier tehnocrat și vine în fața Partidului Național Liberal și propune o variantă de miniștri tehnocrați, cu o agendă clară de reducere a deficitului, cu o agendă care să ia în considerare bunul mers al economiei, atunci putem discuta, dar numai în condițiile astea”, a spus Robert Sighiartău.

Sighiartău: PNL își menține propunerea pentru funcția de premier

În privința consultărilor de la Palatul Cotroceni, secretarul general al PNL a precizat că liberalii își mențin propunerea pentru funcția de premier, susținută și de USR și UDMR: europarlamentarul Siegfried Mureșan.

„PNL a mers cu un nume, susținut de USR și de UDMR. Îl menținem, pentru că nu s-a schimbat nimic din perspectiva aceasta. Rămâne de văzut dacă președintele va nominaliza această propunere venită din partea PNL-USR-UDMR. E clar că mingea este și la președinte. Dacă președintele va face uz de faptul că după această propunere se pot declanșa alegerile anticipate, sigur, dacă propunerea nu trece, atunci cred că atitudinea Partidului Social Democrat se poate schimba. Dacă PSD-ul domină agenda publică și de negociere și președintele îi dorește de partea dânsului, cum, din păcate, se vede că a fost, atunci e clar că Partidul Social Democrat va folosi toate tertipurile pentru a-și atinge scopurile, numai că în acest moment România pierde din cauza PSD-ului”, a susținut liberalul.

Autor

  • Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: