Skip to content
Politică

EXCLUSIV Cum explică un senator care a votat împotriva propriei legi

În sedinta de Plen de marti, Senatul a votat abrogarea din Codul penal a articolului 276 “Presiuni asupra Justitiei”, potrivit caruia “Fapta persoanei care, pe durata unei proceduri judiciare in curs, face declaratii publice nereale referitoare la savarsirea, de catre judecator sau de organele de urmarire penala, a unei infractiuni sau a unei abateri disciplinare grave legate de instrumentarea respectivei cauze, in scopul de a le influenta sau intimida, se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la un an sau cu amenda”. Votul a venit dupa ce proiectul de lege fusese trimis spre reexaminare de catre presedintele Traian Basescu.

Dintre cei care au votat impotriva eliminarii articolului 276 din Codul penal, 6 senatori sunt de la PDL, 2 de la PNL si 2 fara apartenenta la grupurile parlamentare. Cei doi senatori PNL care au votat împotriva propriului proiect de lege sunt Mircea Dobra și Lucian Iliescu. Potrivit informațiilor existente pe site-ul Senatului, cei doi precizați mai sus se numară printre inițiatorii proiectului de lege privind abrogarea articolului 276 “Presiuni asupra Justitiei”.

Contactat de echipa PSNews.ro și întrebat de ce a votat împotriva propriului proiect de lege, Mircea Dobra ne-a transmis că la vremea aceea încă exista USL-ul, motiv pentru care au semnat cu toții.

„La vremea aceea era pe USL și am semnat cu toții. Vă spun sincer că și atunci am votat cu jumătate de inimă”, a explicat Mircea Dobra.

Dacă Mircea Dobra și-a argumentat într-un fel votul, senatorul Lucian Iliescu, atunci când a auzit întrebarea, a preferat să ne închidă telefonul.

Citește și EXCLUSIV – Culmea absurdului: doi senatori PNL au votat impotriva propriului proiect de lege. Al treilea s-a abtinut

1 comentariu la “EXCLUSIV Cum explică un senator care a votat împotriva propriei legi

  1. Jumatati de inima, jumatati de caracter, jumatati de masura, jumatati de mesaj. In general, jumatati de parlamentar. Nu stiu de ce nu-si iau si salariul tot pe jumatate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *