Skip to content
Politică

EXCLUSIV Daniel Fenechiu răspunde, în premieră, invitației de a candida la șefia PMP

Unul din liderii PMP, Radu Cristescu, a lansat în cadrul unei emisiuni televizate o invitație publică adresată fostului lider PPDD, Daniel Fenechiu.

„În emisiunea de ieri la B1 TV, i-am făcut un apel domnului Daniel Fenechiu ca pe 8 februarie să participe la Congresul PMP și să candideze la președinția partidului”, a anunțat Radu Cristescu pe pagina sa de Facebook.

Citește și: Surpriză de proporții: cine a fost invitat la Congresul PMP pentru a candida la șefia partidului

Pornind de la această invitație, PSnews.ro l-a contact pe deputatul Daniel Fenechiu pentru a afla răspunsul acestuia cu privire la invitația lansată de vicepreședintele PMP.

”Noi trăim într-o lume în care, în general, ne e teamă să ne manifestăm aşa cum simţim. În mod normal, aşa o invitaţie din partea domnului Radu Cristescu nu poate decât să mă bucure că există oameni şi în alte partide care mă apreciază.

Nu am vreun motiv să mă exprim altfel decât ar trebui să se exprime un om serios şi un om care tratează politica cu respectul cuvenit. Relativ la fondul întrebării dumneavoastră, lucrurile sunt puţin mai complicate. Eu nu sunt membru PMP şi nu mi se pare ca o chestiune în regulă să mă înscriu mâine în PMP şi să candidez la preşedinţia PMP-ului pentru că, în opinia mea, în momentul în care vrei să lansezi un proiect politic trebuie să ai susţinere unui grup însemnat din membrii respectivului proiect politic. Acum, există posibilitatea ca eu să fiu apreciat şi de o parte din PMP-işti, însă nu cunosc realităţile partidului, nu cunosc partidul. Cunosc doar câţiva oameni cu care am interacţionat în activitatea politică, activitatea avocaţială, activitatea oficială.

Al doilea aspect ţine de faptul că sunt, în momentul de faţă, într-un proiect de înfiinţare a Partidului Naţional Democrat, într-un proiect în care nu sunt singur, într-un proiect care, la rândul lui, a implicat şi alţi oameni şi ar fi o dovadă de neseriozitate să sar dintr-o barcă în alta pentru că mi s-a ivit o oportunitate. Eu nu am fost niciodată un oportunist.

În final, pot să vă spun că, fără îndoială, la sfârşitul anului sau la începutul anului viitor, cât de curând probabil că în politica românească vor avea loc nişte reaşezări şi se vor produce cu siguranţă nişte alianţe, fuziuni, unificări, lucruri de genul acesta care să simplifice într-o oarecare măsură partidele sau alianţele care vor candida cu şanse în 2016. Situaţie în care, nu pot exclude nicio posibilitate de colaborare, de alianţă cu ceea ce înseamnă forţă politică sănătoasă şi reprezentativă în politica românească”, a punctat Daniel Fenechiu pentru PSnews.ro cu privire la invitația de a candida la șefia PMP, la Congresul acestora din data de 8 februarie.

1 comentariu la “EXCLUSIV Daniel Fenechiu răspunde, în premieră, invitației de a candida la șefia PMP

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *