Date furate de la Sectorul 5 ar conține și conversații audio ale angajaților. Atacatorii, luați peste picior

Sursa foto: Pixabay

Hackerii care au furat baza de date a Primăriei Sectorului 5, iar apoi au pus informațiile la vânzare pe DarkWeb, au fost luați „peste picior” de angajații instituției, în timpul „negocierilor”. Atacatorii au publicat o mică parte dintre datele furate de la Sectorul 5, inclusiv convorbiri audio între angajați, în care se discută despre „lista de personal pentru parlamentare”.

Informațiile, care se află acum la vânzare pe DarkWeb, o parte a internetului care nu este indexată de motoarele de căutare tradiționale precum Google și care se accesează prin intermediul unor rețele speciale ce criptează traficul și ascunde identitatea utilizatorilor, după cum a scris Buletin de București încă de săptămâna trecută, ar putea fi făcute publice în următoarele zile, conform expertului în securitate cibernetică Bogdan Albei.

„Eu cred ca datele vor fi publicate, nu le cumpără nimeni 100%. Plus că prețul a ajuns undeva la 50.000 de euro, ceea ce pentru gruparea aceasta este infim. Cred că vor să se răzbune pentru modul în care au fost tratați. N-am mai întâlnit astfel de situații, e cumva telenovelistic”, a afirmat expertul de la stop-ransomware.ro, pentru Buletin de București.

Hackerii, luați „peste picior” de angajații Primăriei

Mai multe capturi de ecran, obținute de Buletin de București, arată că atacatorii, care fac parte din gruparea RansomHub, au fost luați „peste picior” de angajații Primăriei Sectorului 5.

Într-o conversație datată 27 octombrie 2024, hackerii îi cer angajatului să plătească 150.000 de dolari în Bitcoin pentru a recupera accesul la datele instituției.

Angajatul le-a răspuns în derâdere și i-a întrebat dacă poate plăti în „Robux” (monedă virtuală dintr-un joc numit Roblox destinat copiilor), iar apoi a glumit pe seama sumei cerute și a minimizat gravitatea situației, numind datele a 200.000 de cetățeni „o rețetă pentru clătite”.

 „150 de Robux sunt mulți pentru o rețetă de clătite”, se arată în capturile de ecran obținute de BdB.

Hackerii îi răspund că acceptă doar Bitcoin și îi trimit un link către o platformă de unde poate achiziționa criptomonede.

„Fii serios, încetează cu glumele legate de Robux. Îți voi oferi o soluție rapidă pentru această problemă fără prea multă agitație și publicitate”, i s-a răspuns.

Specialistul în securitate cibernetică, Bogdan Albei, a explicat că respingerea negocierii este o decizie normală, însă „modul în care a fost tratată situația este puțin iresponsabil, ceea ce i-a și enervat pe hackeri, din ce am aflat în ultima perioadă”.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: