Dacă ne raportăm la contextul politic, underdog-ul reprezintă candidatul care se prefigurează a fi învins, care are cele mai mici șanse de a câștiga o competiție electorală și care intră din start în cursă cu un dezavantaj.
Finalul acestuia an va aduce românilor un nou Președinte care să îi reprezinte.
După cum bine știm, în noiembrie vor avea loc alegerile pentru cea mai înaltă funcție în stat, în cursa pentru care s-au înscris mai mulți candidați: Victor Ponta, Klaus Iohannis, Călin Popescu Tăriceanu, Elena Udrea, Monica Macovei, Cristian Diaconescu, Ioan Ghișe și posibil Teodor Meleșcanu.
Dacă în spectrul stângii scenei politice avem un profil bine definit al candidatului, pe partea dreaptă, candidații se înghesuie să prindă contur ca și „candidat veritabil al dreptei”, exact ca expresia „Eu sunt candidatul dreptei, ba eu, ba eu”. Sigur, unul dintre ei chiar este candidatul dreptei, iar electoratul va reuși să facă această deosebire.
Se știe prea bine că, în contextul fiecarei lupte electorale, elementul care dă putere unui candidat este sondajul. Influenţa și puterea sondajelor de opinie asupra publicului este deja una majoră. Și nu doar în România, ci în întreaga lume. Această formă de cercetare sociologică este cea care pune la dispoziția electoratului fotografia șanselor candidaților înscriși în luptă, iar astfel votantul își face o imagine despre posibilitatea de reușită a celui pe care îl simpatizează. Și în publicațiile de specialitate este cvasiunanim acceptat aspectul că sondajele influențează opinia publică.
Tocmai această imagine a sondajului este elementul care înclina balanța în favoarea unui competitor sau altul. Românul nu va vota underdog-ul, persoana care are cele mai mici șanse să câștige sau care are un dezavantaj, necontând în această ecuație pe cine simpatizează, ci cui îi va acorda votul.
În momentul în care acesta observă că cel preferat nu are șanse reale să câștige competiția electorală, votantul român nu se va mobiliza în vederea susținerii candidatului simpatizat, ci mai degrabă se complace și se repliază în jurul celui care se preconizează a fi învingător.
Să ne aducem aminte, pe scurt, de momentul 2009 și de candidatura lui Crin Antonescu. Aproape cu toată lumea cu care vorbeai despre acea duminică a alegerilor auzeai că a votat cu Crin Antonescu, personaj care se confunda atunci cu lupta împotriva lui Traian Băsescu. În realitate, românii și-au dat votul pentru candidatul puternic, iar candidatul liberalilor la prezidențialele, deși aceștia se lăudau cu un scor istoric, a pierdut competiția electorală. Crin Antonescu a fost, în 2009, portretul perfect al underdog-ului. Faptul că sondajele realizate și prezentate publicului în acea perioadă l-au plasat întotdeauna pe Antonescu pe locul 3 i-a fost fatal. „Simpatic, simpatic, dar nu are nicio șansă să câștige, nu vezi ce spun sondajele?”- a fost probabil argumentul invocat de milioane de români.
Întotdeauna votantul român va prefera să voteze un candidat care are notorietate și care are cele mai mari șanse să câștige acea luptă, nu pe cel care este în poziția underdog-ului. Altfel spus, românul este avid să fie învingător întotdeauna, vrea să știe că el a contribuit la victoria unui candidat și apoi să se laude în cercurile lui cu acest lucru.
Românii, și nu numai, exclud din start să pună ștampila pe o persoană care se situează slab în sondaje. Ei nu doresc să se regăsească în tabăra învinsului, ci vor să fie în tabăra învingătorului, poziție care oferă putere, încredere și capacitate de a mobiliza mulțimi.
Sursa foto: ziuadecj.realitatea.net
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News
