Skip to content
Politică

EXCLUSIV DOCUMENT Inițiativa legislativă prin care PNL ia fața PSD și dă o o puternică lovitură electorală

PSnews.ro vă prezintă, în exclusivitate, proiectul de lege depus de liberali privind votul prin corespondență pentru românii din diaspora.

Acest proiect de lege vine ca urmare a promisiunilor făcute de cei din PNL și de Klaus Iohannis în perioada campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale din 2014.

Așa cum se observă din prevederile acestui proiect de inițiată legislativă, toți alegătorii români aflați în străinătate vor trebuie să se înregistreze la Autoritatea Electorală Permanentă, cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe, a Ministerului de Interne și a misiunilor diplomatice și a oficiilor consulare ale României, apoi se va întocmi un registru electoral al alegătorilor cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate care optează pentru exercitarea votului prin corespondență.

”Cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate care doresc să îşi exercite dreptul de vot prin corespondenţă trebuie să adreseze în acest sens o cerere scrisă de înscriere către Autoritatea Electorală Permanentă. Cererea poate fi depusă sau trimisă prin poștă la sediul Autorității Electorale Permanente sau la sediul misiunii diplomatice a României din statul de domiciliu sau reşedinţă sau al oficiului consular al României în a cărei/a cărui circumscripţie consulară aceştia îşi au domiciliul sau reşedinţa care au obligația de a trimite cererile către Autoritatea Electorală Permanentă în termen de maxim 3 zile de la expirarea perioadei prevăzute la alin (2)”, se mai arată în proiectul de lege propus de PNL.

Vezi aici proiectul INTEGRAL de lege privind votul prin corespondenta

În cadrul unei conferințe de presă de săptămâna trecută, copreședintele PNL, Alina Gorghiu, a anunțat că liberalii vor depune un proiect de lege privind votul prin corespondență, rezultat ca urmare a consultărilor dintre PNL, societatea civilă și asociațiile de români din străinătate.

Vezi și: EXCLUSIV Documentul integral, elaborat în Comisia de Cod Electoral, privind alegerile locale. Prevederea care ar putea elimina turismul electoral

„Până la sfârșitul lunii martie, PNL va propune un proiect legislativ pentru votul în diaspora, ca rezultat al consultărilor pe care le avem cu societatea civilă — ONG-uri din țară și asociații ale românilor din străinătate. În ședința Biroului Politic Național al PNL, din 16 martie, vom prezenta acest proiect pe care îl vom promova în cel mai scurt timp în Comisia parlamentară pentru elaborarea Codului electoral”, precizează copreședintele PNL.

Citește și: EXCLUSIV PSnews.ro vă prezintă, în premieră, DOCUMENTUL cu toate modificările ce urmează să fie aduse legii partidelor

Gorghiu a susținut că demersul parlamentar vizat de PNL reprezintă și o promisiune față de românii „tratați cu dispreț de PSD, la ultimele alegeri”.

De asemenea, Alina Gorghiu menționează că „PNL nu are majoritatea în Comisia de Cod electoral, iar majoritatea PSD nu îi are pe agenda sa pe românii din străinătate”.

„Îi anunț pe cei din PSD că nu vom face niciun pas înapoi în demersul nostru de a soluționa problema votului în diaspora. (…) PSD va plăti politic dacă va refuza să susțină proiectul legislativ pentru votul românilor din străinătate, chiar mai devreme de primele alegeri. PNL își propune elaborarea unei legi a votului prin corespondență cu adevărat utilă românilor din afara granițelor. Răspunsul prompt din partea diasporei la apelul nostru pentru consultări ne arată că există un interes real, pe de o parte pentru modul în care se desfășoară alegerile peste hotare, și pe de altă parte pentru reprezentarea corectă în Parlamentul României. Una dintre solicitările importante pe care le-am primit este aceea de a crește numărul parlamentarilor pentru diaspora. Cred că trebuie să mergem până la capăt când vorbim despre a reda românilor din străinătate drepturile și respectul care li se cuvin. Dezbaterile din Comisia de Cod electoral nu trebuie să ocolească această problemă”, a mai explicat, săptămâna trecută, copreședintele PNL, Alina Gorghiu, potrivit agerpres.ro.

1 comentariu la “EXCLUSIV DOCUMENT Inițiativa legislativă prin care PNL ia fața PSD și dă o o puternică lovitură electorală

  1. mai alinuta cara-te mai ca au nevoie aia din diaspora de o laidara .Poti sa te si angajezi la capsuni ca nu cred ca facultatea pe care ai facut-o te recomanda sa muncesti altceva in strainatate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *