Nicușor Dan calcă pe urmele lui Călin Georgescu și apelează la fermele de boți pentru a-și crește vizibilitatea pe TikTok și Instagram. Din același motiv, alegerile prezidențiale din 2024 au fost anulate, însă Nicușor Dan continuă să fie în cursa pentru Cotroceni și autoritățile privesc nepăsătoare.
Boții de pe TikTok
Nicușor Dan are un cont mai vechi pe TikTok, dar până la alegerile prezidențiale nu îl folosea ca principal instrument de comunicare. După ce a văzut că Georgescu a avut succes folosindu-se de TikTok, primarul capitalei a invadat platforma online cu video-urile sale.
Dar toată campania lui Nicușor Dan de pe TikTok depinde de fermele de boți pe care le folosește pentru a-și crește vizibilitatea și pentru a ajunge la un număr mai mare de utilizatori. Contul lui Nicușor Dan este urmărit de numeroase conturi false, după cum o arată imaginile de la finalul articolului. Vizitând lista de followers a lui Nicușor Dan, din cele 50 de conturi pe care le arată TikTok. niciunul nu este un cont real, ci toate sunt conturi din străinătate, cu conținut fals și nume străine.
Din păcate, TikTok nu oferă instrumente pentru a face mai multe verificări și este platforma cea mai puțin transparentă. TikTok nu oferă nici posibilitatea de a vedea câți bani plătesc utilizatorii pentru reclame. Dar în urmă cu câteva săptămâni, Nicușor Dan preciza că a cheltuit 500.000 euro pe publicitate online. Din această sumă, circa 280.000 de euro au fost plătiți pentru Meta (Facebook și Instagram) și Google, iar diferența ar putea reprezenta reclamele plătite de candidat pe TikTok doar în perioada de precampanie. În campania oficială, contul primarului crește în ritm alert. Astăzi, în doar o singură oră de analiză, Nicușor Dan a strâns peste 3.000 de noi followers pe TikTok, de la 210.000 la 213.000.

Boții de pe Instagram
Situația este identică și pe Instagram, unde contul lui Nicușor Dan a crescut rapid cu ajutorul boților. Dacă verificăm lista sa de followers, observăm imediat conturi cu nume străin, conturi care nu au conținut, nu au poze, nu au nici măcar un follower dar sunt pe pagina candidatului român la alegerile prezidențiale. Contul de Instagram al lui Nicușor Dan este urmărit de numeroși boți, care îl ajută să devină viral (foto la finalul articolului). Conturile cu un număr mai mare de followers au mai multă vizibilitate în social media.
Instagram arată cine a dat like la diferitele video-urile ale lui Nicușor Dan, iar în acest caz situația este la fel de gravă. Video-urile lui Nicușor Dan s-au răspândit în mediul online cu numeroase like-uri de la boți. Nicușor Dan are like-uri, la video-ul în care vopsește ouă, de la botul @mais.ha3132, care are 0 postări, 0 followers și 0 following. Situație identică cu botul @hardeep.16: 0 postări, 0 followers, 0 following, dar îi place video-ul lui Nicușor Dan.
Vide-ul în care candidatul vopsește ouă a strâns peste 50.000 de like-uri pe Instagram, deși la alte video-uri nu ajunge nici măcar la 10.000 de like-uri. Aceste like-uri de la boți îl ajută pe Nicușor Dan să devină viral pe social media și apoi să ajungă la conturi reale. Vizibilitatea sa crește artificial cu ajutorul boților, iar algoritmii Instagram și TikTok cred că video-ul lui Nicușor Dan are un conținut interesant și astfel îl arată unui număr cât mai mare de persoane reale.

Toate dovezile de pe Instagram și TikTok
PS News vă pune la dispoziție toate conturile false pe care le-am găsit pe cele două conturi ale lui Nicușor Dan. Este un număr limitat pentru că platformele digitale limitează lista cu followers și like-uri, dar instituțiile statului au acces la toată lista și ar trebui să ancheteze activitatea din online a lui Nicușor Dan.
Potrivit unor surse guvernamentale, ANCOM și Comisia Europeană ar ancheta o fermă de boți cu 5.000 de conturi false, care ar fi fost descoperită pe contul de TikTok al lui Nicușor Dan. Conturile false ar fi fost localizate în Turcia, o țară foarte frecventată de ruși. Precizăm că Matei Păun, arhitectul carierei politice a lui Nicușor Dan și fost sponsor al acetuia, a fost partener de afaceri cu bănci din Rusia și Belarus.
Followers TikTok:
Followers pe Instagram:
Like-uri de la boți pe Instagram, la video-ul în care arată cum vopsește ouăle de Paște:
Autor
-
Marius Constantin, editorialist PS News. Marius Constantin are o experiență de 8 ani în presă, consultanță politică și marketing, în România și Italia.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News