Skip to content
Politică

EXCLUSIV Important lider PSD iese din calculele pentru cea de-a doua funcție în partid

Se apropie momente importante pentru Partidul Social Democrat condus de premierul Victor Ponta. Mai exact în data de 20-21 martie va avea loc Consiliul Național, iar bătălia internă pentru funcția de președinte al Consiliului Național a început.

Până la momentul actual au fost vehiculate în spațiul public numele a cinci lideri PSD care şi-ar dori această funcţie:  Valeriu Zgonea– preşedintele Camerei Deputaţilor, Rovana Plumb – ministrul Muncii şi vicepreşedinte PSD, care și-anunțat public candidatura, Gheorghe Nichita – vicepreşedinte PSD, Marian Oprişan – preşedintele CJ Vrancea şi Constantin Niţă.

Surse de la vârful PSD au declarat pentru PSnews.ro faptul că președintele CJ Vrancea Marian Oprișan care este unul dintre cei mai influenți lideri din teritoriu ai partidului, nu va candida pentru funcția de președinte al Consiliului Național, așa cum s-a vehiculat în presă în ultima perioadă.  

La sfârșitul lunii ianuarie a.c., după ședința CExN de la Sinaia, premierul Victor Ponta a transmis că a discutat cu Adrian Năstase, cel care a deținut funcția de președinte al Consiliului Național și că acesta înțeles gestul PSD de a alege alt președinte al Consiliului Național.

„Consiliul National va alege un nou presedinte. Am discutat cu domnul Nastase si chiar domnia-sa mi-a spus ca a inteles gestul normal al nostru, de respect pentru ceea ce a facut ca presedinte al PSD si ca prim-minsitru insa, in momentul acesta, ca organizare, nu doar functia de presedinte al Consiliului, ci si activitatea departamentelor trebuie repornita pentru ca se simte lipsa”, a transmis, după ședința CExN de la Sinaia, premierul Victor Ponta.

În cadrul Consiliului Național, PSD va stabili și data la care va avea loc Congresul partidului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *