Skip to content
Politică

EXCLUSIV A început războiul în PNL între Orban și Atanasiu pentru controlul partidului. Ținta ascunsă a celor doi vicepreședinți

Situația din interiorul PNL stă să explodeze. La propriu. În una din cele mai importante filiale ale PNL a pornit deja un război pentru supremație, iar cei doi grei ai liberalilor, Teodor ”Tase” Atanasiu și Ludovic Orban par să fi scos săbiile unul împotriva altuia.

PNL- sector 1, cea care până nu demult era organizația cea mai puternică a liberalilor, este în pragul imploziei, după ce Sergiu Diacomatu, actualul șef al acestei filiale, a decis să plece din această funcție ca urmare a anchetei DNA în care este urmărit penal.

EXCLUSIV Schimbări la vârful celei mai importante filiale PNL

După ce în urmă cu câteva luni, Atanasiu l-a ”uns” în fruntea liberalilor pe fostul om de bani al Elenei Udrea, Sergiu Diacomatu, vicepreședintele PNL ar încearca astăzi să își impună un nou om în fruntea acestei filiale, în speranța că va controla voturile delegaților la Congresul PNL ce ar urma să aibă loc în 2015.

Reamintim faptul că Sergiu Diacomatu, personaj urmărit penal în dosarul de corupție în care este anchetată fosta șefă a DIICOT, Alina Bica, a fost somat de Atanasiu să facă un pas în spate, din raționamente de imagine. În locul acestuia, șefia PNL sector 1 ar urma să fie preluată de un anume Victor Picu, fost membru PMP și el și cunoscut ca un aghiotant al fostului om de bani al Elenei Udrea.

Această decizie luată de Atanasiu de a impune un ”om de import” din PMP în fruntea acestei organizații a PNL ar fi stârnit, conform informațiilor noastre, o adevărată revoltă în sânul acestei filiale.

Ludovic Orban, membru și el al PNL sector 1 și pretendent la scaunul de șef al liberalilor, este decis, conform informațiilor noastre, să pornească un război pe față împotriva potențialului său contracandidat la președinția partidului, Teodor Atanasiu. Totodată, Atanasiu este președinte al PNL București dar, cu excepția sectorului 1, nu controlează niciuna din filialele liberalilor din Capitală.

Citește și: EXCLUSIV Înfrângere pe 3 fronturi în interiorul PNL. Cine a pierdut deja șefia liberalilor

Miza războiului este cine va controla filiala PNL sector 1 și implicit voturile delegaților la un Congres al liberalilor. Orban intenționează să scoată la înaintare pentru a conduce filiala din care face parte pe unul din membrii vechi ai PNL sector 1, precum deputatul Vlad Nistor sau pe Claudiu Săftoiu, fostul șef al SIE.

Trebuie precizat că Ludovic Orban controlează majoritatea Biroului de conducere al PNL sector 1, lucru ce îi oferă un avantaj în fruntea lui Teodor Atanasiu, președintele liberalilor din București.

Conform informațiilor noastre, în jurul orei 12 ar urma să aibă loc o ședință a conducerii PNL sector 1 care se va lăsa cu scântei.

Vor participa la ședință atât Atanasiu, cât și Orban. Cel dintâi vine să își impună protejatul, și anume pe aghiotanul lui Diacomatu, Victor Picu, iar Orban va face tot posibilul să își impună propriul om.

”Va fi pe la 12 o ședință, unde o să vină și Atanasiu, și Orban, și Săftoiu (n.r. referindu-se la Claudiu Săftoiu). Tase (n.r.: referindu-se la Teodor Atanasiu) va încearcă să ni-l bage pe gât pe Picu, dar e cert că se va lăsa cu scandal mare. Nu mai acceptăm niciun traseist în fruntea PNL sector 1. Ne-am săturat. Plus că Atanasiu încălca statutul dacă vrea să îl pună pe Victor Picu în poziția de președinte pentru că nu are vechimea necesară. Are doar câteva luni vechime în partid și îi trebuie cel puțin doi ani”, ne-a precizat un membru al conducerii PNL sector 1.

Cert e că lupta pentru putere din interiorul PNL pare să escaladeze și în curând vom vedea un război pe față între Orban și Atanasiu. Totuși, cei doi ar urma să aibă o surpriză uriașă, urmând să rămână cu buza umflată în ceea ce privește preluarea șefiei PNL. În viitorul apropiat, situatia din PNL s-ar putea rezuma la sintagma ”când doi se bat, al treilea câștigă.”

2 comentarii la “EXCLUSIV A început războiul în PNL între Orban și Atanasiu pentru controlul partidului. Ținta ascunsă a celor doi vicepreședinți

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *