Skip to content
Politică Video

EXCLUSIV Interviu Norica Nicolai, despre teama și securitatea națională a României (VIDEO)

Invitatul interviurilor video PSnews.ro din această săptămână este europarlamentarul și vicepreședintele ALDE, Norica Nicolai.

Europarlamentarul  liberal Norica Nicolai, cu experiență în domeniul securității, a transmis, referitor la propunerea președintelui Klaus Iohannis pentru nominalizarea la șefia SRI pe Eduard Hellvig că a fost o propunere de oportunitate pentru că este anormal ca într-un context securitar dificil să lași ambele servicii de informații fără lideri.

Întrebată de reporterul PSnews.ro cum se vede de la Bruxelles scandalul de la SRI în care este implicat  directorul interimar al SRI- generalul Florian Coldea, care este și denunțat la DNA, Norica Nicolai a declarat că nu prea s-a observat acest aspect la Bruxelles, însă „cu siguranță statele membre și serviciile partenere pot vedea într-un fel această situație”, punctând că este bine ca lucrurile să se clarifice cât mai repede.

Vicepreședintele ALDE, Norica Nicolai, a mai afirmat în cadrul interviului video PSnews.ro că România este vulnerabilă pentru că are o foarte mare problemă de stabilitate internă, precizând că Guvernul e ușor încorsetat de afaceri de corupție care subminează orice grad de încredere, iar Parlamentul este prima structură care a fost baza acestui experiment de anihilare, punctând că nimeni nu s-a străduit să întărească și să reconstruiască credibilitatea Parlamentului.

Totodată, întrebată dacă România a fost cuprinsă de teamă, Norica Nicolai a transmis că lumea deschide televizorul și vede anumite lucruri, cum ar fi că „unii se duc la pușcărie, alții salută, alții își pun întrebări, deci o țară care dezbate un statut al realizării actului de justiție în România”, precizând că lucrurile acestea pot genera probleme.

Europarlamentarul a afirmat că o firmă care ar dori să investească, după părerea sa, nu crede că găsește în România un climat propice și de încredere și că „va trebui să începem să reconstruim încrederea, dar asta numai instituțiile și oamenii politici pot să o facă” și nu prea vede acum.

Reporter: Aveți experiență în domeniul securității, ați lucrat mult timp în subcomisia pentru Securitate și Apărare. Cum apreciați propunerea propunerea președintelui Klaus Iohannis de a-l nominaliza pe colegul dumneavoastră europarlamentar, Eduard Hellvig la șefia SRI?

Norica Nicolai: A fost o propunere de oportunitate pentru că e anormal ca într-un context securitar dificil să lași ambele servicii de informații fără lideri iar unul dintre ele să fie supus unui atac mediatic care îi pune în discuție credibilitatea. Că atacul mediatic e susținut de doamna Udrea și de domnul Băsescu, care o confirmă pe doamna Udrea de o manieră nu brutal directă, dar spune că instituțiile nu greșesc niciodată, ci doar oamenii greșesc este o chestiune de tip comunist. Partidul comunist niciodată nu greșea niciodată dar anumiți lideri puteau să mai greșească. Asta ne spune domnul Traian Băsescu despre serviciile de informații. Era foarte normal ca la SRI să se numească un șef cât mai repede. Eduard Hellvig a lucrat în domeniul securitar, sper să fie un șef de serviciu echilibrat, care să vadă mai întâi interesul național și mai apoi alte tipuri de interese. Aici e un foarte mare risc. Să conciliezi interesul național cu interesul de grup sau politic, pentru că, din păcate, interesul național este ultimul interes care contează în decizia politică românească. Sper ca Eduard să treacă în Parlament și lucrurile să intre în normal pentru că deja partenerii din afară te privesc cu o oarecare circumspecție. Cel puțin pe mine m-a îngrijorat, pentru că una din propunerile noastre era să întărim cooperarea dintre serviciile de informații europene în cadrul unei unități de informații europene pentru a combate terorismul. Pentru că s-a văzut după atentatele de la Paris că serviciile în continuare nu se prea sprijină între ele, nu prea dau informațiile relevante pentru a permite să previi astfel de manifestări. Ori, este absolut necesar ca această colaborare să se întărească. Nu putem crea un serviciu de informații european, nu permite tratatul și nimeni nu va fi fericit să se întâmple asta, dar trebuie să-i obligăm să coopereze și atunci România ar fi plecat doar cu șefii militari ai serviciilor, ori, tradiția europeană e ca serviciile de informații să fie conduse de civili. E o componentă a controlului democratic asupra serviciilor de informații.

Reporter: Apropo de scandalul de la SRI în care este implicat, la momentul actual, directorul interimar generalul Florian Coldea, este și denunțat la DNA, cum se vede de la Bruxelles toată această situație? Afectează imaginea României?

Norica Nicolai: Nu s-a prea văzut de la Bruxelles, dar cu siguranță statele membre și serviciile partenere pot vedea într-un fel această situație. Este bine ca lucrurile să se clarifice cât mai repede. Cine, cum și când le va clarifica n-aș putea să vă răspund, însă trebuie această clarificare făcută cât mai repede, pentru că, altfel, orice atac de imagine asupra unui serviciu de informații este un atac care crează vulnerabilități.

Reporter: Este România, în momentul acesta, vulnerabilă în contextul crizei din Ucraina fără șef la SIE și la SRI?

Norica Nicolai: E vulnerabilă pentru că are o foarte mare problemă de stabilitate internă. După părerea mea, instituțiile publice sunt puse la index, Guvernul e și el ușor încorsetat de afaceri de corupție care subminează orice grad de încredere, Parlamentul e prima structură care a fost baza acestui experiment de anihilare. Nimeni nu s-a străduit să întărească și să reconstruiască credibilitatea Parlamentului, dimpotrivă. Campaniile electorale s-au făcut în detrimentul Parlamentului, pentru că la noi contează foarte mult oamenii, nu principiile. Nu principiile fac oamenii, ci oamenii fac principiile. Serviciile de informații, unul stă și e foarte liniștit și e foarte firesc să fie așa, ma refer la SIE, celălalt e în centrul unui scandal iar instituțiile puterilor judecătorești sunt cele mai vizibile, chiar dacă nu puterea judecătorească în sine, pentru că asta înseamnă instanță de judecată și nu Parchetul. În arhitectura constitutională românească. Deci, o componentă a puterii judecătorești este din ce în ce mai vizibilă, ceea ce, în opinia mea, îți creează o mare problemă în luarea deciziilor. Capacitatea României de a lua o decizie este afectată de această stare de oarece teamă. Vâd că Guvernul e blocat în proiect, fondurile europene nu se grăbesc să le acceseze și să ia niște măsuri transparente pentru accesare, pentru că ele sunt contestate pe execuția bugetară trecută. Firmele din domenii care erau cât de cât relevante pentru România, firmele de IT sunt toate pe la DNA. Industria tradițională, o parte din industria grea este în mâna companiilor rusești și ele stau, fie se retrag din România. Văd că se restrâng afacerile unor companii multinaționale mari, se fac disponibilizări. Investiții străine nu mai avem în momentul de față. Mai avem câteva companii puternice, unul este Renault dar văd că nimeni nu vrea să-l mențină în România pentru că dorința lor de a avea o autostradă care să le permită un cost mai mic în vânzarea produselor nu se realizează, nu știu cine nu vrea să aibă o autostradă care să unească Transilvania de Muntenia. E o problemă, dacă vreți, securitară în opinia mea, nu neapărat economică. E una strategică să-ți unești provinciile și să ai foarte multă fluiditate în trafic. Nimeni nu vrea să facă lucrul acesta. Autostrada Brașov– Comarnic se amână. Două companii OMW și Rompetrol care sunt companii în energie foarte mari sunt destul de liniștite, oricum nu sunt ale noastre și în economia românească cred că și micul butic își mai face probleme dacă mai poate să funcționeze. Cineva ar trebui să se uite la lucrurile astea, pentru că nu cu teama se conduce o țară, ci cu decizia care trebuie să servească o plajă cât mai mare de interes. N-aș vedea să ia cineva decizia acum.

Reporter: Credeți că România a fost cuprinsă de teamă?

Norica Nicolai: Deja circulă tot felul de glume prin București. Eu am deja o vârstă și știu foarte bine cum se manifesta teama la români până înainte de 1989. Refulam spunând tot felul de bancuri, despre Ceaușescu, securitate. Acum au început din nou să circule, pentru că toată lumea este foarte interesată de ce se întâmplă în domeniul juridic. Toată lumea deschide televizorul și vede. Vede niște lucruri. Unii care se duc la pușcărie, alții salută, alții își pun întrebări, deci o țară care dezbate un statut al realizării actului de justiție în România. Ori, lucrurile acestea pot să creeze probleme. O firmă care ar dori să investească, nu cred că găsește în România un climat propice și de încredere. Va trebui să începem să reconstruim încrederea, dar asta numai instituțiile și oamenii politici pot să o facă și nu prea văd acum.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *