Skip to content
Politică

EXCLUSIV Marian Petrache, dezvăluiri și explicații privind tensiunile din PNL. Prima reacție la presupusa finanțare din șpăgi a liberalilor din 2008 (VIDEO)

Invitatul interviurilor video PSnews.ro din această săptămâna a fost secretarul general al PNL, Marian Petrache.

În cadrul dialogului purtat cu jurnalistul Laura Chiriac, omul doi din PNL a oferit o serie de explicații privind tensiunile existente în culisele noului PNL și a lămurit care sunt sursele acestor conflicte între vechii liberali și democrat- liberali.

Potrivit lui Marian Petrache, Victor Ponta și-ar fi câștigat liniștea, cel puțin pentru o perioadă, ca urmare a tensiunilor din sânul PNL.

În plus, liderul liberal a subliniat că PNL nu urmărește cu orice preț intrarea la guvernare în acest moment și că, în cazul în care nu vor reuși să dărâme cabinetul condus de Ponta prin moțiune de cenzură, cu siguranță liberalii vor ajunge să preia șefia executivului după alegerile parlamentare din 2016.

Totodată, secretarul general al PNL a oferit, în cadrul interviului ”….despre România, cu Laura Chiriac”, și un punct de vedere privind mărturia fostului liberal, Cristinel Bîgiu, despre o presupusă finanțare din șpăgi a PNL, la alegerile din 2008. Potrivit lui Marian Petrache, orice astfel de informație, corelată cu o acțiune penală, afectează imaginea partidului, dar nu poate oferi mai multe detalii, având în vedere că nu era în conducerea efectivă a partidului în 2008.

Vezi aici interviul integral: EXCLUSIV Interviu Marian Petrache, despre România (VIDEO)

Nu în ultimul rând, secretarul general al PNL a dezvăluit, în cadrul interviurilor video PSnews.ro, că s-a tranșat problema sediului PNL București, cea care a stârnit numeroase controverse, în urmă cu câteva zile, la vârful conducerii liberalilor. Conform precizărilor lui Marian Petrache, sediul PNL București va rămâne în Kiseleff și nu se va muta în Modrogan, așa cum solicitaseră cei din vechiul PDL.

 

Laura Chiriac: Secretarul General al PNL la interviurile PSnews.ro. Într-o perioadă în care presa vorbeşte despre scandalurile dintre liberali din teritoriu, fuziunea dintre vechiul PNL şi PDL a fost dată uitării, înlocuită de bătaia pe funcţii în conducerile executive din judeţe. Există un concurs în teritoriu, sunt tabere care vor să îşi impună oamenii cu orice preţ? Care e sursa conflictului acolo?

Marian Petrache: Scandal e mult prea mult spus. Într-adevăr sunt discuţii, sunt fireşti din punctul meu de vedere pentru că fiecare om vrea să se poziţioneze în viitoarele structuri care vor conduce PNL, dar sunt convins că le vom rezolva pe toate.

Laura Chiriac: Spuneţi-ne, în acest moment, vă simţiţi în deplină colegialitate cu cei din vechiul PDL?

Marian Petrache: E bine să nu uităm că suntem de foarte mulţi ani într-o competiţie. Ar trebui să ne gândim la cine ne e competitor astăzi şi atunci dacă gândim aşa sunt convins că vom reuşi mai uşor.

Laura Chiriac: Într-o declaraţie recentă, Victor Ponta evoca şi el, nu putea să piardă prilejul politic, evoca şi el aceste fricţiuni dintre cele două mari partide care formează PNL-ul mare şi spunea că nu are de ce să îşi facă griji, că poate să rămână în fruntea guvernului, că nu există un program de guvernare serios propus de PNL. Credeţi că aceste disensiuni dau apă la moară adversarului politic?

Marian Petrache: Se foloseşte domnul Ponta de unele disensiuni de la noi, am şi discutat acest lucru. Dar cel puţin, noi vechii liberali, avem experienţa USL-ului unde, vă spun eu, scandalurile erau cu mult mai mari decât cele care sunt acum în acest proces  de fuziune, iar domnul Ponta şi-a câştigat liniştea, deocamdată, pentru că are un UNPR şi un PC, mititel, dar lângă el care îl susţin şi mi-e greu să cred că vor face altceva.

Laura Chiriac: O linişte câştigată cu UNPR şi PC. Sunt două formaţiuni care v-ar interesa pentru a tulbura liniştea domnului Ponta?

Marian Petrache: Noi am spus, imediat după alegerile prezidenţiale, că vrem să preluăm guvernare. Ori, ca să preiei guvernarea trebuie să ai o majoritate în Parlament, motiv pentru care am început discuţiile cu toţi parlamentarii, da.

Laura Chiriac: Deci discutaţi şi cu UNPR, şi cu PC?

Marian Petrache: Nu am discutat instituţional, dar cu parlamentari şi din PC şi din UNPR, da.

Laura Chiriac: UNPR susţine că nu îşi va exprima sprijinul pentru un alt guvern al PSD dacă nu va fi condus de Victor Ponta, tot de Victor Ponta. Cât de avansate sunt discuţiile cu cei de la UNPR?

Marian Petrache: Cum să vă spun… Ne dorim să ajungem la guvernare mai repede, dar nu e o condiţie sine qua non, adică nu facem orice ca să ajungem la guvernare. Vine anul 2016, vor fi alegeri şi vom câştiga alegerile şi vom face guvernul, dacă nu putem acum.

Laura Chiriac: Domnule Petrache, se vorbeşte despre 7 judeţe unde formarea Comitetelor Executive s-a întrerupt, deoarece, fie vechii liberali, fie democrat-liberalii, au încercat să îşi impună oamenii cu orice preţ. Care e cel mai delicat loc, din punctul dumneavoastră  de vedere, şi ce se întâmplă – va exista o mediere de la centru, se duc oameni de la Bucureşti acolo?

Marian Petrache: Pentru că s-au făcut interpretări diferite, vă dau câteva date. La Consiliul Naţional, după ce a fost o negociere, s-a stabilit numărul de membri din partea fiecărui fost partid în aceste Comitete Executive, deci nu ai cum să impui tu pe cineva şi fiecare partid şi-i alege. Nu are cum să impună cei de la vechiul PNL oameni în Comitetul Executiv de la PDL şi nici invers. Deci nu au cum să apară aceste probleme. Sunt orgolii pe unde este sediul, cine va fi trezorierul. De aia vă spun că nu sunt probleme reale, ci sunt mai mult orgolii.

Laura Chiriac: Chestiunea asta cu sediul pare să fie una care îi frământă pe unii membri ai noului PNL. Săptămâna trecută în cadrul şedinţei…

Marian Petrache: Astăzi, am stabilit sediul la Bucureşti. E în Kiseleff.

Laura Chiriac: Chiar sediul a fost o problema?

Marian Petrache: Ca să vedeţi.

Laura Chiriac: Sunt jurnalişti care spun, de fapt au alte lucruri să îşi reproşeze, e prea puţin să fie doar sediul.

Marian Petrache: Eu azi am făcut un apel la preşedinţi în general, la preşedinţii celor două foste partide. Dacă de la ei pleacă mesajul că fuziunea se poate face foarte bine şi în multă linişte, cu gândul la adversarul nostru de astăzi care se numeşte PSD, va fi linişte. Dacă preşedinţii vor încerca să poziţioneze astfel încât să îşi câştige adepţi în propriul partid din care au provenit, atunci vom avea o problemă o periodă, dar le vom rezolva fără probleme.

Laura Chiriac: Orgoliile astea despre care vorbiţi au dus totuşi la o…

Marian Petrache: Ne fac rău pentru că în loc să ne pregătim pentru alegerile locale stăm să facem, în unele locuri, să aranjăm pacea, ca să spun aşa.

Laura Chiriac: Într-un cuplu, când oamenii nu se mai înţeleg, recurg la un psiholog. Cine joacă rolul psihologului în această mare înfruntare de orgolii?

Marian Petrache: Ultimii psihologi sunt Alina şi Vasile Blaga.

Laura Chiriac: Până la urmă ei sunt valizele.

Marian Petrache: Ultimii am spus, că până la ei mai sunt cei doi secretari generali, membri ai Biroului. Azi am hotărât să mergem mai mult în teritoriu, să stăm de vorbă cu oamenii, să îi facem să înţeleagă nevoia unei fuziuni cât mai puternice.

Laura Chiriac: Ce se va întâmpla domnule Petrache atunci când va veni vremea stabilirii candidaturilor pentru 2016? Şi ăla e un moment greu.

Marian Petrache: Aici cred că va fi mai simplu, pentru că am stabilit încă de la început că acolo unde co-preşedinţii nu se înţeleg se va face sondaj. Şi oricum se va face sondaj, va fi nevoie de sondaj. Avem nişte primari, în jur de 1000 de primari, care au întâietate, deci ei au prioritate, iar în celelalte localităţi vom face sondaje. Deci nu sunt probleme şi nu cred că există cineva îşi doreşte să aibă candidaţi slabi.

Laura Chiriac: Şi vor fi acceptate, credeţi, aceste sondaje în cele din urmă?

Marian Petrache: Eu mă uit la Comisia de Unificare şi de la membri, fostului PNL şi fostului PDL, şi sunt oameni, daţi-mi voie să folosesc o expresie mai dură, oameni sănătoşi la cap, oameni care vor să câştige.

Laura Chiriac: Rămânând în teritoriu, în câte filiale e finalizată, terminată, această fuziune?

Marian Petrache: Exact ce aţi sesizat şi dumneavoastră, în 7 filiale încă nu ne-au transmis membrii Comitetului Executiv, dar astăzi am hotărât să mergem în teritoriu, pentru că vom considera procesul încheiat atunci când vom avea comitet, sau birou de conducere la nivelul fiecărei organizaţii locale din fiecare judeţ.

Laura Chiriac: Ce va salva actualul PNL să nu ajungă în situaţia USL?

Marian Petrache: Păi nu mai are cum pentru că procesul de fuziune e încheiat. De facto va fi acum. Nu facem decât să facem două echipe concurente altădată, să funcţionează într-o singură echipă.

Laura Chiriac: Mai simţiţi decalajele de imagine sau deja..

Marian Petrache: Ni le aminteşte domnul Ponta.

Laura Chiriac: În actualitate, fostul liberal, Cristinel Bîgiu, recunoaşte la DNA, potrivit informaţiilor apărute în presă, că a primit mită şi a folosit bani în campania electorală a PNL din 2008. Ce ştiţi despre aceste lucruri? Cum ar putea afecta aceste denunţuri imaginea PNL, în condiţii în care sunt alte partide ai căror membri recurg la acelaşi tip de denunţ?

Marian Petrache: Orice acţiune penală, orice dezbatere pe un subiect de o asemenea situaţie, aduce prejudicii de imagine. Nu ştiu pentru că în perioada aceea nu eram implicat în conducerea efectivă a partidului.

Citește și: Denunțul unui lider PNL care anunță un cutremur în rândul vechilor liberali

1 comentariu la “EXCLUSIV Marian Petrache, dezvăluiri și explicații privind tensiunile din PNL. Prima reacție la presupusa finanțare din șpăgi a liberalilor din 2008 (VIDEO)

  1. Pe asta când il cauta DNA-ul?Nu cred ca averea baronului de Ilfov este constituita din salariu de la stat.Atunci vom sti ca suntem pe drumul bun si arestarile nu se fac pe criterii politice când Petrache va da cu subsemnatul la DNA!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *