Skip to content
Politică Video

EXCLUSIV Norica Nicolai despre o importantă casă de sondare: ”Am auzit de compania aceasta din declarația doamnei Udrea care spunea c-o finanța Cocoș la rugămintea SRI” (VIDEO)

Seria interviurilor video PSnews.ro continuă cu invitatul din această săptămână, europarlamentarul PNL și vicepreședinte al ALDE, Norica Nicolai.

Liderul liberal a vorbit despre subiectele politice de actualitate, comentând și situația actuală a partidului din care face parte. Întrebată de reporterul PSnews.ro cum vede evoluția scorului electoral al PNL, pornind de la ultimele estimări ale cercetărilor sociologice, Norica Nicolai s-a declarat neîncrezătoare în rezultatele sondajelor și a ironizat institutul de sondare a opniei publice INSCOP.

Vezi aici interviul integral: EXCLUSIV Interviu Norica Nicolai, despre România (VIDEO)

Citește și: EXCLUSIV Interviu Norica Nicolai, atac fără precedent la adresa miniștrilor din cabinetele PDL: ”Văd că DNA îl reface în altă încăpere, adică în structurile carcerale.” (VIDEO)

Totodată, europarlamentarul a abordat tema perspectivelor marelui Partid Național Liberal în vederea alegerilor din 2016, considerând că pentru noua formațiune este esențial să există o coeziune între cele două foste partide, care în prezent nu există, PNL nereușind să funcționeze ca un partid coagulat.

Citește și: EXCLUSIV Important lider PNL, despre viitorul premier: „Eu pe Cătălin Predoiu nu-l consider o variantă” (VIDEO)

Reporter: Potrivit ultimului sondaj INSCOP, observăm că noul PNL ar obține 44,2 %, un scor foarte foarte bun pentru PNL. Întrebarea este:  suspiciunile de corupție și problemele de imagine ale mai multor lideri PNL veniți pe filiera PDL pot afecta pe termen lung scorul electoral? Chiar dacă acum vedem un scor bun pentru PNL.

Norica Nicolai: Eu nu știu cine e INSCOP. Am auzit de compania aceasta din declarația doamnei Udrea care spunea c-o finanța Cocoș la rugămintea SRI. De mult nu mai citesc sondaje de opinie, de mult nu le mai dau crezare. Având, cumva, o viziune mai detașată asupra lucrurilor, sunt în stare să stabilesc și eu ce e manipulare și ce nu. Sigur, dacă românii uită repede și identifică PNL cu Klaus Iohannis, a cărui imagine este foarte bună și este foarte acceptată, dar nu cred că s-ar uita atât de mulți la televizor la toate nenorocirile astea, fără să fie cumva afectați. Așa că dați-mi voie să nu comentez cei 44 % cu un an jumătate înainte de alegeri și să așteptăm 2016 pe care eu l-aș vrea într-o nouă formulă electorală, fără sondaje de opinie care să manipuleze populația, fără o expunere mediatică pregnantă care înseamnă bani și aduce corupție, după cum am văzut, cu alte reguli electorale și atunci vom fi la momentul adevărului.

Reporter: Strict părerea dumneavoastră, are PNL capacitatea să câștige alegerile din 2016, pe trendul pe care este acum?

Norica Nicolai: Depinde cum se mobilizează și depinde care este situația coeziunii dintre cele două partide, pentru că, în momentul de față, nu prea văd, cel puțin în teritoriu, să funcționeze ca un partid care se coagulează.  Au rămas resentimentele și animozitățile între liderii locali, ceea ce va crea dificultăți. Dacă lucrurile acestea nu se încheie foarte repede, în decursul acestui an, anul viitor electoral s-ar putea să creeze surprize.

Reporter: Referitor la politica externă și securitatea națională. Ați rămas în grupul ALDE în Parlamentul european, sunteți vicepreședinte al grupului, regretați cumva decizia de a rămâne?

Norica Nicolai: Nu. Niciodată. Eu am primit un vot clar în numele lui ALDE pentru că așa am candidat noi. ALDE face diferența în continuare prin calitatea polticii pe care o face și nu-l voi părăsi niciodată, în acest mandat cu siguranță nu, și nu știu ce se va întâmpla în 2019, e prea mult să discutăm acum despre 2019 în ceea ce mă privește, dar voi rămâne liberală indiferent dacă voi rămâne sau nu membru al Partidului Național Liberal în continuare. În politica românească trebuie să iei în calcul orice, așa că lucrul acesta se poate întâmpla într-o zi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *