Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, a declarat joi, în emisiunea Puterea Știrilor, că negocierile pentru formarea unui „guvern de armistițiu” ar putea fi deblocate rapid, apreciind că, dacă ar exista voință politică, o formulă de guvernare ar putea fi convenită în doar câteva zile. Acesta a susținut că disputa nu este neapărat legată de numele viitorului premier, ci de arhitectura viitorului Executiv.
„Dacă s-ar face un efort, în câteva zile s-ar putea ajunge la o formulă. Eu cred că numele primului-ministru trebuie să fie de acolo, din proximitatea guvernamentală. Chiar dacă vorbim despre un prim-ministru independent, nu-l iei din afara zonei de guvernare. Deci e foarte posibil să fie chiar din formula actuală guvernamentală sau din proximitatea formulei actuale guvernamentale”, a afirmat Pricopie.
Întrebat dacă o astfel de persoană ar mai putea fi considerată independentă, rectorul SNSPA l-a dat ca exemplu pe actualul ministru al Finanțelor, Alexandru Nazare.
„Haideți să-l luăm pe domnul Nazare, că oricum a fost vehiculat de patru luni. Membru PNL? Eu nu știu să fie membru PNL. Eu știu că și-a dat demisia cu mult timp în urmă. Domnul Nazare are o anumită particularitate și anume aceea că a mai intrat odată în conflict cu guvernul și timpul a arătat că a avut dreptate. Ne referim la chestiunea cu vaccinul. Domnul Nazare, care de fapt e un tehnocrat, la un moment dat cu carnet de partid, a ajuns ministru al Finanțelor și a arătat că respectă legea și țara înaintea filierei de partid. Nu eu trebuie să fac propunerea. Dumnealor trebuie să stea la masă și să decidă”, a afirmat acesta.
Propunerea lui Pricopie: fiecare partid să vină cu patru nume pentru funcția de premier
Remus Pricopie a propus o metodă de negociere, care, în opinia sa, ar putea facilita identificarea unui candidat acceptabil pentru toate partidele.
„Mai există varianta ca fiecare să fie invitat să spună: «Vă rog frumos, treceți pe un bilețel patru nume», după care să ne uităm la ele și să vedem ce suprapuneri există. Încă o dată, pedagogia e foarte importantă. Te ajută să descoperi cum să lucrezi inclusiv cu adulții. Trebuie să găsești o formulă prin care să extragi zonele de suprapunere, de interes. Care este spațiul comun pe care toți l-ar sprijini? Pe profilul pe care l-am schițat deja în schița de marți se poate merge și mai în detaliu. Dai un profil și spui: «Vă rog frumos, dați-mi patru nume». Câți sunteți? Patru partide plus reprezentantul minorităților. Teoretic am putea să avem 20 de nume pe masă. Din cele 20 de nume, unele se vor suprapune. Nu cunosc detaliile, dar președintele cred că în săptămâna aceasta, la Paris, a zis că nu numele premierului este problema. Eu am interpretat că există un anumit tip de acord pentru una, două, trei variante, ci problema este formula. Ori acesta este motivul pentru care eu m-am concentrat pe formulă”, a declarat Pricopie.
Guvern de armistițiu până la 15 februarie
Rectorul SNSPA și-a reiterat propunerea ca un eventual guvern de armistițiu să funcționeze până la 15 februarie, termen pe care spune că l-a ales în funcție de calendarul politic și administrativ.
„Faceți armistițiu cinci luni, șapte luni. Nu întâmplător am pus termenul de 15 februarie, pentru că trebuie să te gândești și la calendarul activităților politice. Ce trebuie să facă un guvern plin dacă mâine l-am avea? Indiferent cine ar fi acolo, trebuie să se ocupe de PNRR, trebuie să se ocupe de problema bugetului, de relațiile internaționale, de bugetul Uniunii Europene și de următorul ciclu financiar. Toate aceste lucruri presupun niște etape de activitate. Până atunci partidele ar avea timp să convină asupra unei formule. Lumea spune că vom avea patru guverne până în 2028, dar nu trebuie neapărat să fie patru guverne. Poate să fie o structură pe care o polișezi, pe care o ajustezi.
De exemplu, dacă un partid decide să se retragă, înlocuiești posturile respective, nu schimbi tot. Apare această idee că de fiecare dată când ai un guvern nou totul trebuie să fie nou. Am avut 30 de miniștri ai Educației. Îi știți? Nu-i știți. Eu, fiind în domeniu, am nevoie de câteva minute ca să-i pun în ordine din 1990 până în 2026. Dacă noi nu știm nici măcar miniștrii, ne mai aducem aminte cine ce a promovat? Unul a vrut la stânga, altul la dreapta, unul a vrut să stea pe loc, altul să meargă înainte”, a conchis rectorul SNSPA.
Profesorul universitar Remus Pricopie susține că România poate ieși din actualul blocaj politic prin constituirea unui „Guvern de armistițiu”, condus de un premier independent și susținut de partidele pro-occidentale. Într-o amplă analiză, rectorul SNSPA afirmă că viitorul Executiv ar trebui să fie condus de un prim-ministru independent, fără apartenență politică și fără interese electorale. Remus Pricopie propune ca noul Guvern să funcționeze în baza unui acord politic limitat în timp, până la 15 februarie 2027, cu obiective precise, precum stabilitatea fiscal-bugetară, implementarea PNRR, absorbția fondurilor europene, gestionarea dosarelor de politică externă și funcționarea administrației publice.
Autor
-
View all postsEste absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News








