Skip to content
Politică

EXCLUSIV Prima reacție a deputatului Dorinel Ursărescu, după acuzele DNA

Fostul deputat PNL, în prezent membru al Partidului Liberal Reformator, Dorinel Ursărescu, a făcut o serie de precizări, în exclusivitate pentru PSnews.ro, privind acuzațiile aduse procurorii DNA.

Reamintim faptul că procurorii anticorupție îl acuză pe deputat de trafic de influență și favorizarea unui grup de infractori care se ocupa cu introducerea în țară de combustibil, fără a fi plătite taxele către stat.

”URSĂRESCU DORINEL, deputat în Parlamentul României, președintele organizaţiei județene Neamț a unui partid politic, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de folosire a influenţei sau autorităţii în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, prevăzută de art. 13 din Legea 78/2000”, se arată în comunicatul DNA.

Citește și: ULTIMA ORĂ Un nou deputat este cercetat de DNA

Dorinel Ursărescu a explicat pentru reporterul PSnews.ro că ”inițial a crezut că e o glumă” ancheta celor de la DNA.

”Am crezut că este inițial o glumă. Acum trei luni de zile când am fost chemat la DNA în legătură cu o declarație. Un fost lider PSD aflat în stare de arest cum că mi-ar fi oferit mie (n.r.: referindu-se la mită) pentru numirea unui om la Vamă. 

Am dat declarații și luna trecută, am aflat că am calitate de inculpat. Aș fi vrut să văd dosarul să văd ce probe sunt pentru că eu mă știam complet nevinovat. Nu numai că nu era cazul de așa ceva, dar în toată activitatea, acesta este lucru pe care l-am urât cel mai mult”, a explicat Urăsescu.

Cu privire la ce conține dosarul procurorilor DNA, deputatul a precizat că există declarații ale unor oameni pe care nici nu îi cunoaște și cu grave probleme în justiție.

”Am văzut dosarul. În afara declarației domnului respectiv, adică Craciun Marius, erau două declarații ale unor oameni pe care nu i-am cunoscut, nu i-am văzut în viața mea și care spun că nu m-au cunoscut. Acest Marius Craciun ar fi cerut bani ca să îmi dea mie. În condițiile acestea nu încape vorba să fi fost alte discuții la momentul respectiv, adică acum doi ani, sunt simple negocieri politice pe care le făceam cu cei de la PSD, PP-DD. Nici vorbă de așa ceva.

Nu mi-am putut imagina că poate porni urmărirea penală împotriva cuiva din cauza declarațiilor unui om cu grave probleme cu justiția. Nici nu îi cunosc pe toți cei din dosarul respectiv. Urmează să fac o copie după dosar.

Vineri am aflat că sunt inculpat”, a mai afirmat deputatul de Neamț, Dorinel Ursărescu, pentru PSnews.ro.

2 comentarii la “EXCLUSIV Prima reacție a deputatului Dorinel Ursărescu, după acuzele DNA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *