Skip to content
Politică

EXCLUSIV Primele reacţii guvernamentale după ce Iohannis i-a urecheat pe aleşi

Au apărut primele reacţii guvernamentale după ce preşedintele Klaus Iohannis i-a urecheat pe parlamentari pe două teme sensibile: proporţia prea mare a ordonanţelor de Urgenţă (OUG) şi cererile venite din partea justiţiei.

CITIŢI ŞI: Iohannis critică Guvernul. Ce exces face Executivul şi care sunt urmările

Atât ministrul pentru Dialog Social, Liviu Pop, cât şi cel pentru Relaţia cu Parlmentul, Eugen Nicolicea, au subliniat, miercuri, într-o declaraţie pentru PSnews.ro, diminuarea sensibilă a numărului de OUG-uri în anii 2014 şi 2015.

„Din punctul meu de vedere, preşedintele nu a atacat Guvernul prin această declaraţie, ci mai mult a adus în atenţie că Parlamentul legiferează în egală măsură ordonanţele de urgenţă, precum şi iniţiativele legislative ale parlamentarilor. Pentru că, din punctul de vedere al Guvernului României, anul trecut a fost primul an de după 1989 când un guvern a avut sub 100 de ordonanţe de urgenţă emise. Anul acesta, nu cred că vom depăşi 60-70 de ordonanţe de urgenţă, pentru că este un obiectiv pe care guvernul Ponta şi l-a impus odată cu preluarea guvernării în anul 2012.

Ca parlamentar, lucrurile prezentate de preşedintele României, pe lângă o statistică foarte bine documentată, nu aduc decât faţa reală a Parlamentului României şi eu, fiind parlamentar la primul mandat, am văzut în multe sondaje, în multe analize că încrederea în parlamentari este una scăzută. Poate fi de la faptul că lipsesc dezbaterea parlamentară şi iniţiativele legislative şi prea mult se stă într-un punct de vedere al Guvernului, în acte normative înaintate de Guvern. Faptul că jumătate dintre legile votate de către Parlament sunt ordonanţe de urgenţă e o dovadă în plus că echilibrul undeva funcţionează, dar, în acelaşi timp, pentru o radiografie completă a activităţii parlamentare, trebuia preşedintele să prezinte şi legile respinse în Parlament. Cred că aici avem mai mult de lucru noi, ca parlamentari: în a aduce în dezbatere internă în partid şi după aceea să mergem cu iniţiativele în Parlament, pentru că de multe ori au ajuns la promulgare două legi pe acelaşi articol de lege, ceea ce înseamnă o inconsecvenţă care poate cântări în viitor. Dar, lăsând la o parte chestiunea aceasta, eu mă bucur că preşedintele României îşi doreşte, alături de parlamentari, să crească credibilitatea Legislativului. Cred că este un lucru pe care trebuia să-l facem mult mai devreme, nu la 25 de ani de la Revoluţie”, ne-a explicat Liviu Pop.

La rândul lui, Eugen Nicolicea a subliniat recordul atins în acest an.

„Eu ştiu că, în anul 2015, sub guvernarea Ponta, a fost cel mai mic număr de ordonanţe de urgenţă din istoria ordonanţelor de urgenţă. Iar numărul OUG-urilor este în plină reducere”, a precizat ministrul.

În legătură cu a doua chestiune ridicată de Iohannis (chiar dacă nu explicit), aceea a solicitărilor privind ridicarea imunităţii parlamentarilor, cei doi miniştri au avut puncte de vedere diferite. În timp ce Liviu Pop a apărat votul parlamentar, Eugen Nicolicea a comentat doar declaraţiile punctuale, evitând să se lege de contextul mai larg, al nemulţumirilor lui Klaus Iohannis în diverse cazuri de neridicare a imunităţii, pentru reţinere de către DNA (cele mai cunoscute fiind situaţiile senatorilor Dan Şova şi Varujan Vosganian).

CITIŢI ŞI: Şeful statului le bate obrazul parlamentarilor privind cererile justiţiei

„Aici, este o discuţie un pic mai amplă şi nu vreau să intru într-o polemică cu preşedintele României. Eu cred că, pe chestiunea imunităţii, până la urmă, tutelar este Parlamentul şi nu cred că putem comenta un vot secret. Chiar dacă nu ne convine, votul secret face un singur lucru: majoritatea decide. În condiţiile acestea, un comentariu pro sau contra este mai puţin elocvent, din punctul meu de vedere”, ne-a declarat Liviu Pop.

„Cu privire la aceasta, domnul preşedinte a exprimat nişte truisme, adică nişte lucruri care sunt adevărate prin definiţie şi nu avem ce comentariu să facem. Propoziţie cu propoziţie din ce a zis, nu cred că este vreo persoană care să spună că există vreun lucru neadevărat în declaraţiile preşedintelui”, a încheiat Eugen Nicolicea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *