Liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir, a declarat joi, în emisiunea „Puterea Știrilor”, că partidul său va insista pentru măsuri de relaxare fiscală în viitorul program de guvernare, inclusiv pentru reducerea TVA, în contextul dezbaterilor privind pachetul de reforme economice și presiunile bugetare.
„Spuneți-mi și mie care a fost efectul acestor măsuri fiscale draconice pe care le-a impus Bolojan? Care au fost efectele? Că au fost numai sărăcie, falimente, oameni în stradă, nimic bun. Bani la buget mai mulți? Nu văd că sunt bani mai mulți la buget pentru că s-a mărit TVA. Una din măsuri și vă spun deschis aici: eu o să insist ca Partidul Social Democrat, și aici e o discuție în partid, vrem să vedem dacă TVA-ul ăsta nu cumva trebuie să-l reducem. Să-l ducem la 19%, să reducem cota generală de la 21 la 19, că mare efect n-a avut. Ori intrăm foarte serios și reducem cota de TVA la alimentele de bază și la medicamente, pentru că aici oamenii sunt cei mai loviți. Oamenii cu probleme, pensionarii și oamenii cu venituri mici și medii sunt cei mai loviți. Ca atare, trebuie să intervenim aici și nu în ultimul rând să intervenim cu măsuri care să reducă inflația”, a spus acesta.
„O să insist ca PSD să nu accepte astfel de măsuri!”
Zamfir a arătat că PSD va respinge măsuri fiscale care cresc presiunea pe contribuabili fără rezultate clare în economie.
„Puneți biruri pe oameni ca să ce? Spuneți-mi și mie care a fost efectul acestor măsuri fiscale? Spuneți-mi o măsură bună care s-a văzut în viața oamenilor. Nu văd efecte pozitive. Mai multă sărăcie, mai multe falimente. Piața liberă până nu devine haiducie. Sigur, piață liberă, dar îi scutim pe multinaționale? Le scutim pe multinaționale și împovărăm companiile românești? Asta niciodată nu o să accept. Sau să mărească TVA-ul… Eu o să insist ca PSD să nu accepte astfel de măsuri. Noi vrem să vedem dacă TVA-ul ăsta nu cumva trebuie redus. Sunt măsuri pe care PSD vrea să le impună într-un viitor guvern, indiferent dacă face sau nu parte din el”, a concluzionat acesta.
Autor
-
View all postsEste absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News







