EXCLUSIV PSnews.ro vă prezintă DOCUMENTUL care dovedește neregulile din fieful lui Iohannis

In presă au apărut recent informaţii despre o lucrare de amploare privind modernizarea Aeroportului Internaţional Sibiu, demarată de autorităţile locale sibiene in 2006, susţinută chiar de primarul Klaus Iohannis şi de preşedintele Consiliului Judeţean, Martin Bottesch, in perspectiva evenimentului „Sibiu, capitală culturală europeană”, care nu a fost finalizata nici până astăzi.

Consecinţele, extrem de prejudiciante pentru bugetul public local, s-ar ridica, potrivit jurnaliştilor de la ancheteonline.ro, la colosala sumă de 100 de milioane de euro.

La data publicării acestei informaţii, mai multe voci au susţinut că este vorba de simple speculaţii, menite a-l discredita pe candidatul la prezidenţiale Klaus Iohannis.

Spre exemplu, PNL a acuzat ca este de fapt o tema lansata de PSD, fiind vorba doar despre niste dezinformari grosolane. De asemenea, PNL explica faptul ca „in realitate, municipiul Sibiu a avut doar calitate de cofinanțator al proiectului, alături de Consiliul Județean, adică Primăria a contribuit din bugetul local cu 90 de milioane de lei la această investiție”.

„Din bugetul local, banii au mers la Consiliul Județean pentru finanțare. Autoritatea contractantă a fost Consiliul Județean, acesta încheind contractul de execuție, cel pentru proiectare și cel pentru consultanță – în perfectă legalitate, cu respectarea legislației în domeniul achizițiilor publice. Consiliul Județean Sibiu a dat în judecată firmele care execută, proiectantul și geodezistul, iar procesul este pe rol.

Primarul Klaus Iohannis și municipiul Sibiu nu au nicio implicare sau calitate în acest proces. De altfel, pista este funcțională încă din 2007, iar Aeroportul Sibiu are toate avizele necesare”, au mai transmis cei din PNL, la acea data.

Asadar, Primaria Municipiului Sibiu nu a avut decat calitatea de cofinantator al proiectului. Asa o fi.

Psnews.ro va prezinta insa un document care vine sa confirme neregulile existente la Aeroportul Sibiu. Nu spunem ca de ele ar fi vinovat Klaus Iohannis, ci doar ca problemele au fost semnalate chiar de autoritati ale statului.

Este vorba despre o acţiune de audit desfaşurată de Camera de Conturi Sibiu, in aprilie anul trecut, la Aeroportul Internaţional Sibiu.

Sinteza rezultatelor acţiunilor de audit „Controlul situaţiei, evoluţiei şi modului de administrare a patrimoniului public şi privat al UAT de către RA Aeroportul Internaţional Sibiu”, desfăşurate la RA Aeroportul Internaţional Sibiu, in perioada 15.04.2013 – 28.05.2013, indică prejudicii de 23.376.000 lei (peste 5 milioane euro).

Pe lâgă acest prejudiciu, Camera de Conturi Sibiu a constatat şi abateri financiar-contabile, constând în înregistrarea eronată a unor lucrări de investiţii finanţate din fonduri publice, estimate la peste 248 milioane lei.

Iata câteva pasaje din Sinteza rezultatelor acţiunii de audit desfaşurate de Camera de Conturi la Aeroportul Internaţional Sibiu:

„S-au efectuat plăţi pentru lucrări efectuate necorespunzător la lucrarea de aşternere pământ vegetal şi înierbare pe o suprafaţă de 5.000 m.p., executată de firma Max Bögl. (suma estimată a abaterii – 87.000 lei)

S-au identificat 300 ml de rigole care nu asigurau colectarea apelor pluviale în zona prevăzută prin proiectul ‘Extindere şi modernizare Aeroport Internaţional Sibiu’, efectuându-se plăţi pentru lucrări executate necorespunzător, către firma Max Bögl. (122.000 lei)

S-au constatat lucrări plătite dar neexecutate, la investiţia ‘Extindere şi modernizare Aeroport Internaţional Sibiu’ – lucrări construcţii civile – terminal pasageri, astfel:
– strat suport pentru pardoseli în suprafaţă de 5.534,90 mp;
– pardoseli covor PVC în suprafaţă de 10.201 mp;
– covor PVC antistatic în suprafaţă de 160,01 mp;
– suprafaţa cu ciment sclivisit 449,50 mp;
– strat uzură răşină epoxidică 293,90 mp. (218.000 lei)

La obiectivul 7F1B – lucrări de pământ faza 1B, Deviz AL2128 Terasamente Faza 1b, s-au efectuat plăţi suplimentare faţă de valoarea ofertată prin Acordul Contractual încheiat în data de 25.08.2006, fără existenţa tuturor documentelor justificative prin necorelarea cantitativă cu datele luate în calcul la elaborarea proiectului pe tipuri de lucrări (21.460.000 lei).

În cadrul lucrărilor de investiţii „Extindere şi modernizare Aeroport Internaţional Sibiu”, entitatea a achiziţionat un autodegivror care nu a fost utilizat întrucât nu s-au atins parametrii de funcţionare. (1.489.000 lei)

Măsurile dispuse şi recomandările formulate de Camera de Conturi

– Identificarea tuturor lucrărilor de investiţii, care fac parte din patrimoniul public, finalizate, recepţionate, date în folosinţă sau puse în funcţiune, după caz, şi reflectarea în conturile contabile corespunzătoare potrivit reglementarilor legale în vigoare.
– Identificarea tuturor activelor contingente şi reflectarea acestora în conturile contabile potrivit reglementărilor legale în vigoare.
– Recalcularea cotei de amortizare pentru perioada în care mijloacele fixe deţinute de entitate nu sunt utilizate şi determinarea influenţelor financiare care rezultă în urma recalculării.
– Identificarea tuturor plăţilor efectuate pentru achiziţionarea de active fixe corporale care nu pot fi utilizate, deoarece nu au fost atinşi parametrii de funcţionare, stabilirea, înregistrarea şi recuperarea prejudiciului creat entităţii.
– Identificarea tuturor plaţilor efectuate pentru lucrări executate necorespunzător privind aşternerea de pământ vegetal şi înierbare, executate în cadrul investiţiei „Extindere şi modernizare Aeroport Internaţional Sibiu”, stabilirea, înregistrarea şi recuperarea prejudiciului în condiţiile legale.
– Identificarea tuturor plăţilor efectuate pentru rigole şi alte lucrări executate necorespunzător în cadrul investiţiei „Extindere şi modernizare Aeroport Internaţional Sibiu”, stabilirea, înregistrarea prejudiciului şi recuperarea sa integrală.
– Identificarea tuturor plăţilor efectuate pentru lucrări neexecutate în cadrul investiţiei „Extindere şi modernizare Aeroport Internaţional Sibiu”, ( lucrări construcţii civile şi lucrări inginerie civilă), stabilirea, înregistrarea şi recuperarea prejudiciului, în conformitate cu prevederile legale.
– Identificarea tuturor plăţilor suplimentare, faţă de valorile ofertate, dimensionarea, pe tipuri de lucrări, a cantităţilor executate prin corelarea justificată cu datele luate în calcul la elaborarea proiectului, bazată pe măsurători, stabilirea întinderii prejudiciilor şi recuperarea lor integrală”.

Cititi mai jos sinteza rezultatelor actiunii de audit desfasurate de Camera de Conturi la Aeroportul International Sibiu

curtea de conturi sibiu

curtea sibiu 2

curtea sibiu3

Citește și: Ancheta care aruncă în aer candidatura lui Iohannis. Noi DEZVĂLUIRI despre tunurile șefului PNL din Sibiu

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL