În cursul zilei de miercuri, jurnaliștii Antena3 au prezentat informația că Procurorul General al României, Tiberiu Nițu, s-a autosesizat și a solicitat redeschiderea dosarului în care fostul Președinte, Traian Băsescu, este acuzat de spălare de bani.
Tiberiu Nițu cere înlăturarea ca nelegală a rezoluției de închidere a dosarului, pe motiv că nu există fapta și trimiterea la Tribunalul București a dosarului unde ar urma să fie confirmată redeschiderea cauzei penale.
Jurnalistul Antena 3, Adrian Ursu, a precizat miercuri seară, într-o intervenție telefonică în emisiunea „Sinteza Zilei”, că „este o lovitură șoc. E vorba despre dosarul de spălare de bani Băsescu-Cășuneanu. Se redeschide dosarul. Procurorul General s-a sesizat din oficiu”. În această speță ar urma să fie cerute audierea tuturor persoanelor în cauză, inclusiv a lui Traian Băsescu și a fiicei sale mai mari, Ioana Băsescu, mai notează sursa citată.
Vlad Voiculescu, sfidător şi evaziv în privinţa studiilor: Găsiţi diploma mea pe contul meu de Facebook
CNCAV anunţă reluarea programării pentru vaccinarea cu serul Pfizer/BioNTech
Continuă dezbaterile în Parlament la proiectul legii bugetului de stat
Oameni noi în politică: USR propune drept prefecți un liberal vopsit la Galați și ginerele unui fost baron local la Gorj
Scandalul fraudei de la Facultatea de Drept ia amploare! 45 de studenţi au fost propuși pentru exmatriculare
PSnews.ro a solicitat, în urmă cu câteva zile, Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor să ofere informații privind stadiul lucrării demarate de Grupul de Investigatii Politice, condus de Mugur Ciuvică, referitoare la dosarul lui Traian Băsescu instrumentat de această instituție.
”În baza legii 544/ 2001, va rugam sa ne precizati care este stadiul lucrarii demarate in urma sesizarii trimise de Grupul de Investigatii Politice, in data de 28.07.2014 si inregistrata la Oficiul National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor sub nr. CXIV 2212/28.07.2014.
Va rugam sa ne precizati daca lucrarea a fost clasata sau a fost trimisa catre institutiile abilitate.
In cazul in care lucrarea a fost trimisa catre institutiile abilitate, va rugam sa ne precizati care sunt acestea.
Mentionam ca sesizarea privea anumite tranzactii realizate de Basescu Traian.”, se arată în solicitarea PSnews.ro transmisă O.N.P.C.S.B..
Iată răspunsul oferit de această instituție solicitării PSnews.ro:
După cum se vede în acest răspuns, pentru o perioadă de 5 ani opinia publică nu poate afla absolut nimic în următorii 5 ani, solicitarea fiind lucrată în regim confidențial. Putem spune că această prevedere de confidențialitate ar putea să îl salveze, cel puțin în plan mediatic, pe fostul Președinte, având în vedere că nu se pot oferi detalii ce pot deveni ”muniție” de atac împotriva lui Băsescu.
Totodată, vedem că O.N.P.C.S.B are obligația de ”a nu transmite informațiile primite în timpul activătății decât în condițiile legii”, iar ”beneficiarii informațiilor primite, analizate și prelucrate în regim de confidențialitate de Oficiu sunt prevăzuți expres de lege.