ANAF București a transmis, la solicitarea PS News, date privind colectarea TVA în Capitală. Potrivit informațiilor oficiale, în anul fiscal 2024 rata de colectare a fost sub nivelul planificat, iar media ultimilor cinci ani arată un decalaj semnificativ față de ținta propusă.
Astfel, în anul fiscal 2024, rata de colectare a TVA înregistrată în municipiul București a fost de 86,25%, față de nivelul planificat de 90%, anunță reprezentanții ANAF.
Mai mult, analiza perioadei 2020-2024 indică faptul că media anuală a ratei de colectare a TVA în Capitală a fost de 83,17%, cu aproape 7 puncte procentuale sub obiectivul stabilit de ANAF.
9 din cei 15 șefi din biroul ANAF București au fost schimbați din funcție
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a transmis pe pagina sa de Facebook că au fost schimbați din funcție 9 din cei 15 șefi din biroul ANAF București.
„Reforma ANAF #Antifraudă – Am discutat în detaliu cu noul președinte ANAF despre necesitatea de a întări acțiunile instituției împotriva evaziunii fiscale. În urma discuțiilor, acesta a dispus ieri schimbări majore în conducerea Direcției Regionale Antifraudă Fiscală București, înlocuind 9 din cele 15 persoane cu funcții de conducere ale instituției. Astfel, au fost schimbate din urmǎtoarele funcții publice de conducere specifice din cadrul DRAF București:
– Inspectorul general adjunct antifraudă
-2 inspectori-șefi de Direcție – Direcția de control Antifraudǎ 1
-6 inspectori-șefi de Serviciu – din cadrul serviciilor de control antifraudă
Inacțiunea, tergiversarea și lipsa de reacție nu mai pot fi tolerate. Este inacceptabil ca semnalele evidente privind evaziunea fiscală să fie ignorate de cei care sunt plătiți să le combată. ANAF trebuie să devină parte a soluției, nu parte a problemei”, a transmis Alexandru Nazare pe pagina de Facebook.
Autor
-
Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News