Săptămâna politică a început cu neaşteptata demisie a lui Eduard Hellvig din fruntea SRI. Acesta a fost, de altfel, unul dintre subiectele live-stream-ului YouTube, Puterea Ştirilor, moderat de Marinela Angheluş, al cărei invitat a fost Cristian Buşoi, europarlamentar PNL şi vicepreşedinte PNL.
Întrebat dacă gestul lui Hellvig a surprins, liberalul a răspuns că toţi colegii din PNL au fost surprinşi, dar că apreciază ca fiind foarte bună prestaţia lui Hellvig în fruntea acestei instituţii.
CITEŞTE ŞI: Ionuţ Stroe: Demisia lui Eduard Hellvig este un gest „de absolută normalitate”
„În mod evident, a fost o decizie surprinzătoare, chiar dacă, în spaţiul public, în ultimele săptămâni şi luni, au mai fost semnale. În mod clar, toţi colegii din PNL sunt convinşi (fie că s-au exprimat public sau nu), evaluează activitatea lui Eduard Hellvig în fruntea SRI ca fiind foarte bună.
Cu toţii apreciem modul echilibrat, viziunea sa pro-europeană, pro-atlantistă, viziunea sa care a ţinut cont de nevoile societăţii, de buna comunicare între instituţiile esenţiale ale statului român şi întreaga societate, atât cât poate fi comunicat, neingerinţa în spaţiul şi în activităţile politice, protecţia cetăţenilor.
N-am avut evenimente majore neplăcute şi datorită măsurilor preventive pe domeniile de competenţă ale SRI, de legislaţia naţională, plus, în mod clar, o implicare ştiută sau, poate, mai puţin ştiută (dar recunoscută) în situaţia, foarte dificilă geopolitic, în care România, alături de aliaţi, este angrenată în a sprijini Ucraina, în a sprijini Republica Moldova, pentru a proteja România de toate atacurile, convenţionale sau neconvenţionale, ale unor adversari şi cei care vor răul României.
Aşa încât, instituţia chiar şi-a făcut datoria foarte bine în ultimii ani.
Domnia sa a fost o personalitate apreciată, prin urmare, doar opinii pozitive, cel puţin până în acest moment. Spun asta din discuţiile pe care le-am avut cu colegii mei, la cald, pentru că, evident, nu a fost un anunţ care să fi fost aşteptat pentru ziua de astăzi. A fost un lucru care a venit ca o noutate pentru toată lumea”, a spus acesta.
Despre probabilitatea ca Eduard Hellvig să se întoarcă în PNL, Buşoi spune că aceasta este o decizie personală a lui Hellvig:
„Este o întrebare la care doar domnia sa vă poate răspunde. Depinde ce îşi doreşte, ce planuri de carieră are. Evident că este un nume extrem de valoros pentru România. Este un om care, pe lângă experienţa politică naţională şi europeană (pentru că Hellvig a fost şi europarlamentar, în două reprize), a avut importante funcţii guvernamentale şi funcţii în partid. Această activitate, completată de o experienţă unică, pe care o poţi avea numai atunci când gestionezi o instituţie atât de complexă ca SRI, să fii în permanentă legătură cu instituţii similare din ţările aliate, din UE, poate fi extrem de valoroasă. Evident, însă, că aceasta e o decizie pe care o poate lua doar domnia sa şi nimeni nu poate răspunde în locul domniei sale”.
CONTEXT
Eduard Hellvig a demisionat, ieri, din fruntea Serviciului Român de Informaţii, după un mandat de opt ani. În scurta comunicare pentru presă pe care a susţinut-o, acesta a spus că gestul său este unilateral şi că nimeni nu este „pietrificat în funcţie”.
Preşedintele Iohannis i-a acordat lui Hellvig Ordinul „Steaua României” în grad de Comandor, potrivit decretului publicat în Monitorul Oficial.
Autor
-
Are peste 20 de ani de experiență în presa print și online. Crede în puterea cuvântului scris. Recunoaște că e dependentă de știri și-i place să scrie și să citească reportaje și analize. La PS News, se axează pe scrierea de sinteze pe temele cele mai importante ale zilei.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News