EXCLUSIV | PNL refuză un guvern condus de Sorin Grindeanu: PSD a dus țara în gard de fiecare dată când a guvernat

 

Refuzul liberalilor de a susține o variantă de premier propusă de sociali-democrați rămâne ferm, pe fondul neîncrederilor acumulate în perioadele anterioare de guvernare comună.

Argumentele decisive, amintește Robert Sighiartău,  sunt experiența anterioară a lui Sorin Grindeanu la fruntea Executivului și viziunea economică a partidului său:

„Considerăm că nu e bun pentru România. Pe lângă faptul că a reușit niște recorduri extraordinare când a fost el premier, să scoată în stradă vreo 250-300 de mii de români, consider că Partidul Social-Democrat a dus țara în gard de fiecare dată când a guvernat: cu deficite mari, cu aruncat bani în stânga și în dreapta, cu mai multe sinecuri și privilegii la stat. Uitați-vă că de fiecare dată când au avut premier au majorat numărul de angajați la stat”, a spus liberalul în direct, la Puterea Știrilor.

Erorile politicilor fiscale derulate în mandatele precedente sunt considerate principala sursă a dificultăților financiare de astăzi, deși parlamentarul recunoaște că reprezentanții PNL ar fi trebuit să se opună mai ferm măsurilor de austeritate sau de îndatorare.

 „Acest socialism specific PSD ne va duce într-o zonă foarte urâtă ca țară și acum toți oamenii suferă. Dacă vedeți inflație mare, dacă vedeți deficit mare, dacă vedeți că plătim dobânzi atât de mari, este în primul rând din cauza politicilor fiscale duse de Marcel Ciolacu și da, inclusiv de cei care au acceptat asta în guvernare, adică reprezentanți PNL. PNL a greșit când nu s-a pus o voce mai puternică să spună stop. Dar Ilie Bolojan și-a asumat responsabilitatea reparării acelei perioade, impunând măsuri impopulare, dar necesare pentru a scoate țara din criză”.

Liderul liberal susține că incapacitatea PSD de a-și reforma discursul și practicile administrative elimină orice cale de mijloc în negocierile viitoare, blocând posibilitatea refacerii unei alianțe între cele două mari formațiuni.

„Din păcate, nici în acest moment Partidul Social Democrat nu a spus ‘am greșit, trebuie să ne schimbăm atitudinea’. Se pare că și oamenii la ultimele alegeri i-au sancționat din cauza modului de a face politică. Partidul Social Democrat este exact în același loc în care a fost și pe vremea domnului Ciolacu. Partidul Național Liberal și-a asumat o direcție: noi nu mai vrem să facem politică guvernamentală cu Partidul Social Democrat, știind că nu ne înțelegem”, a încheiat Robert Sighiartău.

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: