Skip to content
Politică

EXCLUSIV Senator liberal dezvăluie motivul plecării din PNL la UNPR și unde va candida în 2016. Ce lider al liberalilor l-a sunat pentru a-l convinge să rămână în partid

Ultima ”achiziție” politică a UNPR de la nivelul Parlamentului a explicat pentru PSnews.ro motivul plecării din rândul liberalilor.

Citește și: UNPR dă lovitura în Parlament. Ce liberal a trecut de partea lui Gabriel Oprea

Senatorul de Brașov, Sebastian Grapă, a precizat că motivul pentru ca a plecat din PNL este legat de cum percepe viitorul său, cât și al formțiunii conduse de Alina Gorghiu și Vasile Blaga.

De asemenea, Grapă a precizat pentru PSnews.ro că este extrem de interesant că, deși este senator al PNL încă din 2012, în momentul în care și-a anunțat trecerea la UNPR a fost pentru prima dată când a fost sunat de secretarul general al partidului, Marian Petrache, care l-a întrebat dacă mai există cale de întoarcere cu privire la decizia luată.

”Motivul pentru care am plecat din Partidul Național Liberal îl reprezintă felul în care percep viitorul, în primul rând al meu și pe urmă al ceea ce reprezint eu în zonă, adică în Brașov, în Partidul Național Liberal. E interesant un lucru: pentru prima dată de când sunt senator al partidului, adică din 2012, și vreau să vă spun că nu sunt un senator oarecare, în sensul că eu am ajuns câștigând un colegiu cu 53% din intenția de vot, e prima dată când secretarul general al partidului mă sună. M-a sunat acum să mă întrebe de ce plec sau dacă mai poate să facă ceva. Deși au existat multe sincope, multe situații în care aveam nevoie de comunicare, e prima dată când mă sună, lucru care este elocvent apropo de comunicarea care există între centru și teritoriu.

Un alt motiv extrem de important îl reprezintă proiectele mele sociale care își găsesc posibilă rezolvare doar în altă parte decât în PNL. Eu am venit aici (n.r.: în Parlament) trimis de cetățeni, nu pentru a reprezenta o culoare sau o doctrină, ci pentru a pune în practică niște proiecte. Și în al doilea rând, mesajul naționalist, mesajul de românism pe care acest partid îl lansează cred că mi se potrivește. E un început. Aș vrea pe parcurs să dscutăm dacă ceea ce cred are finalitate, dar este un început care mie, personal, în momentul de față, îmi place.”, a precizat Sebastian Grapă pentru PSnews.ro.

Întrebat dacă ia în calcul o candidatură la alegerile locale din 2016, din partea UNPR, senatorul de Brașov a răspuns afirmativ, dar precizând că nu știe dacă va intra în cursa pentru Primăria Brașov sau pentru Consiliul Județean.

”Cu certitudine, cu certitudine. Nu numai a mea. Sunt foarte mulți oameni valoroși care nu pot să candideze pe funcții datorită unor cutume, unor obișnuințe, datorită unor sisteme create pe care nu poți să le îndepărtezi. Și vă dau un exemplu: primarul din Făgăraș este cel mai dezastruos primar din România, dar nu poate fi mutat de acolo pentru că membrii PNL nu au voie să candideze pe aceeași funcție, dacă există unul deja înființat. Ori noi avem variantă la acel om și acesta e un singur exemplu.

(…)  Plus că PNL face tot posibilul să-și îndepărteze vechii membri. Și atunci e o chestiune care derivă din aceste neajunsuri.

Încă nu m-am hotărât, dar oricum prima opțiune este Brașovul (n.r.: pentru ce funcție va candida la localele din 2016). Eu sunt un familist convins, e frumos să fii aproape de casă.”, a mai precizat Grapă pentru PSnews.ro.

1 comentariu la “EXCLUSIV Senator liberal dezvăluie motivul plecării din PNL la UNPR și unde va candida în 2016. Ce lider al liberalilor l-a sunat pentru a-l convinge să rămână în partid

  1. Amuzant acest cetatean,despre a carui existenta si eu aflu abia acum.A avut o prestatie atit de laborioasa incit pot spune ca este un ilustru necunoscut.
    Argumentatia acestui cetatean,ne arata de fapt cine este si ce hram poarta,personal unui asemenea individ i-as spune ferm: Lasa-ne…….
    Cind iti gasesti posibilul viitor in politica alaturi de GEN. OPREA,esti cu siguranta esti un ratat ILUSTRU SI NOTORIU.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *