Skip to content
Politică

EXCLUSIV Teoria consipirației în vechiul PNL după ”scurgerile” către presă

În culisele vechiului PNL se caută vinovații pentru ”scurgerea” discuțiilor compromițătoare pentru fuziunea cu PDL, pe care prim- vicepreședintele liberal, Teodor Atanasiu, le-a avut în cadrul organizației județene PNL Bistrița.

Unul dintre parlamentarii PNL a explicat pentru PSnews.ro că în spatele ”scurgerii” respectivelor stenograme s-ar afla cei din vechiul PDL și că au urmărit astfel ”să se victimizeze public”, ca apoi să își negocieze mai bine diverse poziții/ funcții.

De asemenea, potrivit sursei noastre, afirmațiile lui Teodor Atanasiu făcute în fața liberalilor din Bistrița sunt împărtășite de mulți din vechiul PNL.

”E o făcătură  a PDL, au premeditat totul. Au vrut să se victimizeze public și vedem că le-a reușit. Acum vor veni la partid și vor spune că dacă vrem să ne fie iertată greșeala (n.r.: referindu-se la pozițiile asumate de Teodor Atanasiu) să le mai dăm ceva, controlul la nu știu ce organizație, să pună ei ministru la nu știu ce ș.a.m.d. .

Cert e că știam cu toții la partid că ce spune Tase (n.r.: referindu-se la Teodor Atanasiu) e adevărat, dar acum știe toată lumea, și presa, și oamenii. Nu știa toată lumea că fuziunea nu a ieșit încă bine și că ne certăm? Problema e că discuțiile noastre le știu acum toți.

Avem mâine (n.r.: luni) ședință în Modrogan, apoi marți la București (n.r.: referindu-se la PNL București) și o să rezolvăm cumva. Într-adevăr, nu știu dacă scuzele lui Atanasiu vor ajunge. Mă aștept să ne încalece PDL-ul acum”, a punctat un parlamentar din vechiul PNL pentru PSnews.ro.

Citește și: EXCLUSIV Ce lider din vechiul PNL ar beneficia de pe urma apariției stenogramelor în care Tase Atanasiu ”îngroapă” PDL-ul

Citește și: EXCLUSIV Reacție dură de la vârful vechiului PDL după atacurile lui Atanasiu: ”Sunt mâhnit. Dacă eu aș face asemenea afirmații în fața copreședintelui meu…”

2 comentarii la “EXCLUSIV Teoria consipirației în vechiul PNL după ”scurgerile” către presă

  1. … să le mai dăm ceva, controlul la nu știu ce organizație, să pună ei ministru la nu știu ce ș.a.m.d. …

    Adica astia deja se cearta pe niste posturi virtuale intr-un Guvern virtual condus de un Prim-ministru virtual ??? Tare, sau ce ???

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *