Skip to content
Politică Video

EXCLUSIV Traian Băsescu anunță momentul în care o va vizita pe Elena Udrea. Ce greșeală ar fi făcut fosta șefă a PMP în lunile de arest (VIDEO)

Fostul Președinte al României, Traian Băsescu, este  invitatul emisiunii „…despre România, cu Laura Chiriac”.

În cadrul interviului video PSnews.ro, Traian Băsescu a dezvăluit că va merge într-o zi să o viziteze pe Elena Udrea și că el crede că acum aceasta are „mare nevoie de linişte”.

Citește și: EXCLUSIV Traian Băsescu, reacție incendiară la stenogramele din PNL: ”I-aș fi cerut capul lui Atanasiu!” Cine e liberalul care iese câștigător în viziunea fostului președinte

Traian Băsescu a precizat că, după ce a înțeles că Elena Udrea a stat 72 de zile într-o celulă destul de mică, crede că „ce îi trebuie acum este să vadă că poate sta singură într-o cameră”.

Întrebat ce anume din ce va discuta cu fostul ministru Udrea ar putea interesa spațiul public, Traian Băsescu a punctat că nimic, pentru că atunci când se vor vedea, vor vorbi lucruri care o privesc pe ea, în primul rând.

Fostul șef al statului Traian Băsescu a afirmat că are și el să îi spună multe lucruri Elenei Udrea, dând exemplu campaniile de presă pe care aceasta le-a dus prin angajații ei. Astfel, Traian Băsescu a precizat despre fosta șefă a PMP, cu referire la campaniile de presă, că, după părerea sa, „a fost mai neliniștită decât ar fi trebuit să fie, mai activă decât ar fi trebuit să fie”. Pe de altă parte, Traian Băsescu a afirmat că o înțelege pe Elena Udrea, pentru că „era acoperită de o ploaie de informaţii scăpate, chipurile, din dosar şi trebuia să se apere într-un fel sau altul”.

Întrebat de jurnalistul Laura Chiriac unde a greşit Elena Udrea ducând această campanie de presă din închisoare, Traian Băsescu a afirmat că : „în raport cu realitatea, probabil că nu avea ce să facă pentru a nu sfârşi absolut devorată de presă. Pe de altă parte, când ești într-un proces penal, într-o investigaţie, nu e cel mai bun lucru să ieşi public”  punctând  că: „am înţeles foarte bine de ce a făcut-o. A făcut-o pentru că la rându-i, Parchetul strecura către presă foarte multă informaţie din dosar, care deforma realitatea dosarului.”

Laura Chiriac: Spuneaţi că vă veţi duce să o vizitaţi.

Traian Băsescu: Într-o zi. Cred că acum are cea mai mare nevoie de linişte. După ce a stat 72 de zile într-o celulă destul de mică, am înţeles, cred că ce îi trebuie acum este să vadă că poate sta singură într-o cameră.

Laura Chiriac: Într-o camera mare.

Traian Băsescu: A ei, da.

Laura Chiriac: Ce din ceea ce veţi discuta ar putea interesa spaţiul public?

Traian Băsescu: Nimic. Pentru că eu voi discuta cu doamna Udrea, când ne vom întâlni, când o să am ocazia să o vizitez, lucruri care o privesc pe ea, în primul rând. Am şi eu să îi spun destule, chiar cu campaniile acestea de presă pe care le-a adus prin angajaţii dânsei. A fost mai neliniştită zic eu, decât ar fi trebuit să fie, mai activă decât ar fi trebuit să fie. Pe de altă parte, am înţeles-o foarte bine. Era acoperită de o ploaie de informaţii scăpate, chipurile, din dosar şi trebuia să se apere într-un fel sau altul.

Laura Chiriac: Campania de presă dusă şi prin domnul Ion Cristoiu, aşa uitându-ne la televizor.

Traian Băsescu: Nu aş nominaliza un jurnalist anume. Ba cred că domnul Cristoiu a stat destul de ţeapăn pe principii într-o mare de acuzaţii.

Laura Chiriac: Unde a greşit doamna Udrea ducând această campanie de presă din închisoare?

Traian Băsescu: Ştiţi, în raport cu realitatea, probabil că nu avea ce să facă pentru a nu sfârşi absolut devorată de presă. Pe de altă parte, când ești într-un proces penal, într-o investigaţie, nu e cel mai bun lucru să ieşi public. Am înţeles foarte bine de ce a făcut-o. A făcut-o pentru că la rându-i, Parchetul strecura către presă foarte multă informaţie din dosar, care deforma realitatea dosarului. Deci nu i-aş face o vină. Dar, în mod categoric, sper că în continuare va fi o atmosferă în care să nu mai fie nevoie să se apere public.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *