Skip to content
Video

EXCLUSIV Udrea, despre Traian Băsescu: ”Nu cred că Traian Băsescu trebuie să se întoarcă membru de partid”. Adevăratul motiv pentru care NU mai candidează la șefia PMP

În cadrul interviului acordat PSNews.ro, Elena Udrea a făcut o serie de precizări în premieră despre viitorul PMP, rolul lui Traian Băsescu, dar și care sunt motivele care au determinat-o să nu mai candideze pentru șefia partidului la Congresul care urmează să aibă loc în luna februarie.

Liderul PMP este de părere că Traian Băsescu nu ar trebui să se întoarcă membru de partid și că formațiune pe care încă o conduce trebuie să rămână un partener loial fostului șef al statului. Cu privire la ieșirea din prim-planul politicii românești, Udrea a punctat că a avut un proiect pe 10 ani, care s-a încheiat în momentul în care s-au terminat alegerile prezidențiale din 2014.

Totodată, Udrea afirmă că în urma votului din 16 noiembrie și după 10 ani în ”care a fost tocată public” este urgent nevoie de o schimbare și un tip nou de acțiune, iar PMP trebuie să fie partidul care să își asume o astfel de schimbare.

 

 

Laura Chiriac: Şi nu e doar atât, aceleaşi speculaţii pe care le evocaţi şi pe care le citim cu toţii merg şi mai departe. Se vorbeşte chiar despre faptul că lui Traian Băsescu i-ar fi frică, oarecum, de dumneavoastră şi de informaţiile pe care le aveţi şi de ceea ce ştiţi, e motivul pentru care rămâneţi într-o schemă politică împreună, e un zvon, de asemenea, care probabil vă…

Elena Udrea: Nu lui Traian Băsescu trebuie să îi fie frică pentru că Traian Băsescu nu a făcut niciodată nimic ilegal. Dar sunt foarte mulţi oameni care ştiu foarte bine că, dacă ar fi vreodată întrebaţi despre ce au făcut, nu cred că ar avea răspunsuri şi văd că tocmai aceştia îşi permit să facă pe moraliştii şi să lanseze acuzaţii nefondate şi să întreţină tot acest scandal. Categoric, astea sunt iarăşi speculaţiile unora, adversarilor care vor ca Traian Băsescu să nu mai facă nimic, să dispară cu totul din politica românească, să ştergem cu buretele faptul că a existat Traian Băsescu în România. Nu se poate. România s-a schimbat pozitiv, într-un mod pe care, de aici încolo, generaţii întregi nu îl vor putea ignora şi nu se poate să se şteargă cu buretele 10 ani ai lui Traian Băsescu pentru că aşa vor unii. Deci, speculaţiile acestea sunt făcute de cei care doresc ca Traian Băsescu să nu se mai întoarcă nici în politică şi dacă se poate să dispară şi Elena Udrea cu atât mai bine.

Laura Chiriac: Ce va face în PMP Traian Băsescu, care este proiectul pe care îl aveţi? Activ sau, dimpotrivă, de încurajare, de susţinere?

Elena Udrea: Nu am crezut niciodată că Traian Băsescu trebuie să se întoarcă să se facă membru de partid. Şi am spus-o dintotdeauna şi i-am spus-o chiar dlui preşedinte de foarte multe ori când am avut ocazia, în perioada înainte să îşi termine mandatul, că cineva care a fost atât de mare 10 ani şi care a rămas, doar funcţia nu mai există, un om politic atât de consistent, un adevărat om de stat, să te întorci să fii membru de partid e prea puţin.
Sigur, rolul tău e uriaş, în continuare, în societate, în viaţa politică, pentru România în plan extern. Dar nu te poţi înrola membru de partid, fie el şi la partidul pe care tu l-ai înfiinţat, l-ai construit ca proiect. De aceea eu nu cred că Traian Băsescu, şi am spus-o mereu, nu cred că Traian Băsescu trebuie să se întoarcă membru de partid, dar dacă dânsul ar decide lucrul acesta este binevenit întotdeauna şi toată lumea îl aşteaptă. Însă, cred că va avea…PMP îşi doreşte să rămână partenerul lui Traian Băsescu. Noi ne-am declarat şi ne declarăm în continuare cei care continuăm „moştenirea”, metaforic spus, lui Traian Băsescu pentru România.

Laura Chiriac: În ce fel? Cum se va materializa această colaborare.

Elena Udrea: Spre exemplu sunt proiecte concrete care trebuie duse la bun sfârşit. Am tot spus că a rămas nefăcut, dau un exemplu simplu, de înţeles, reforma în sănătate. PMP îşi propune chiar să pună în practică această reformă, să treacă această lege prin Parlament.

Laura Chiriac: Şi ce să facă Traian Băsescu?

Elena Udrea: Să o susţină în mod public, ca unul care a iniţiat-o. Pactul pentru sănătate s-a făcut la Cotroceni. Ca unul care chiar a semnat pactul, nu ce a semnat astăzi dl Iohannis aşa de imagine, ca unul care chiar a făcut, a iniţiat reforme importante în domeniu, Traian Băsescu mai departe este cel care poate să susţină nevoia de a implementa acest proiect. Am dat acest exemplu. Sunt multe alte lucruri. Traian Băsescu este un câştig pentru toată clasa politică, pentru România şi va trebui în continuare, din punctul meu de vedere, să se implice. Însă nu înregimentat într-un partid politic. În acelaşi timp îi trebuie un instrument. Dacă preşedintele va vrea vreodată să iniţieze, să pună în practică o lege sau să iniţieze un act normativ, evident că îi trebuie un instrument politic care este un partid. Nu cred că se poate un instrument mai bun, mai loial decât PMP. Şi spuneam şi ieri, PMP îi rămâne până la capăt, orice ar fi, loial preşedintelui Traian Băsescu, şi eu în acelaşi timp.

Laura Chiriac: Ce înseamnă orice ar fi ?

Elena Udrea: Adică şi dacă preşedintele se face membru de partid şi dacă nu se face membru de partid. Deci, Traian Băsescu va fi partenerul PMP categoric, nu cred că se va înscrie în partid. Când va veni, când va decide să se întoarcă, să aibă o activitate în politică, este decizia domniei sale.

Laura Chiriac: Rezervele dumneavoastră exprimate în ultimul timp cu privire la o candidatură la preşedinţia PMP ce resorturi au, ce calcule v-aţi făcut?

Elena Udrea: Eu am avut un proiect de 10 ani. S-a întâmplat ca proiectul să se încheie cu candidatura mea la Cotroceni. Cred, văzând votul din 16 noiembrie, cred că este o mare aşteptare de o clasă politică cu o imagine nouă şi un tip de acţiune nou.

Eu îmi asum un tip de acţiune aşa cum aşteaptă acel electorat care nu a mai ieşit niciodată la vot şi a ieşit cu speranţă în 16 noiembrie, însă eu nu mai sunt o figura politică nouă. Sunt un om politic care a fost tocat 10 ani de zile, iar acum sunt cel mai tocat om politic în momentul acesta. De aceea cred şi am crezut imediat după alegeri, că este nevoie că PMP chiar să îşi asume rolul acela de partid care face schimbarea.

Ce avem? Avem o înţelegere PNL – PSD, Ponta – Iohannis, partide cu aceleaşi figuri, perimate, obosite în politică, compromise. Trebuie să facem noi pasul către această schimbare. Şi atunci am spus că este mult mai bine să vină un lider de partid, o figură nou, un om tânăr cu o carieră în spate, care să dea semnalul că Mişcarea Populară face un altfel de politică.

Vezi interviul integral: PSnews VIDEO – Elena Udrea despre Romania, cu Laura Chiriac. Dezvăluirile care le dau fiori lui Ponta și Blaga

1 comentariu la “EXCLUSIV Udrea, despre Traian Băsescu: ”Nu cred că Traian Băsescu trebuie să se întoarcă membru de partid”. Adevăratul motiv pentru care NU mai candidează la șefia PMP

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *