EXCLUSIV VIDEO Cum a ajuns PNL pe locul 2 în ultimul sondaj INSCOP. Explicațiie sociologului Darie Cristea

Sursa foto: Colaj sigle partide

Partidul Național Liberal a urcat pe locul al doilea în intenția de vot pentru alegerile parlamentare, depășind Partidul Social Democrat, potrivit celui mai recent sondaj realizat de INSCOP Research după căderea Guvernului Bolojan prin moțiune de cenzură. Sociologul Darie Cristea, director de cercetare în cadrul INSCOP Research, a explicat luni, în emisiunea „Puterea Știrilor”, că evoluția vine într-un context „extrem de emoțional”, iar reacția electoratului ar putea fi legată de modul în care PSD a gestionat moțiunea depusă împreună cu AUR.

Conform datelor prezentate în emisiune, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, AUR ar obține 38,2% din voturi, PNL – 20,3%, PSD – 17,5%, iar USR – 10%, în rândul respondenților care au indicat un partid. În scenariul în care sunt luați în calcul doar alegătorii care declară că vor merge sigur la vot, AUR ar ajunge la 41,4%, PNL la 21,9%, PSD la 13,3%, iar USR la 10,8%.

„În primul rând este o situație care se referă la această lună, la un context extrem de emoțional. Pe de altă parte vorbim despre totuși o cotă destul de mică a PNL-ului, cel puțin față de ce știam noi acum 3 ani, 4 ani, 5 ani, 6 ani. Deci această creștere nu este chiar atât de mare. Se pare deocamdată că o parte a publicului PNL, care la un moment dat își cam pierduse încrederea în partid, a reușit să aprecieze într-un fel statornicia premierului Bolojan și a partidului și cumva a taxat modalitatea în care PSD-ul a gestionat această moțiune de cenzură.

Nu știm acum efectiv de ce. Pe măsură ce vom evalua aceste tendințe în lunile următoare, vom vedea mai clar. Poate oamenilor nu le-a convenit asocierea dintre PSD și AUR, poate oamenii au înțeles mai mult din această asociere decât a fost. Va conta foarte mult și modalitatea în care se va constitui noul guvern. Până la urmă trebuie să fie un guvern și atunci va fi iarăși o reacție destul de emoțională și destul de puternică apropo de ce decizii vor lua partidele”, a afirmat Cristea.

Explicațiie sociologului Darie Cristea

Întrebat dacă PSD pierde electorat direct către PNL sau către AUR, reprezentantul INSCOP a respins ideea unui transfer masiv de voturi către liberali.

„Nu cred că se pune problema că acele 2-3-4 procente sunt o trecere destul de mare de la PSD la PNL. Cred mai degrabă că este vorba de oameni care probabil de-a lungul timpului au votat cu PNL și acum au apreciat conduita partidului în acest context. Pe sondajele noastre din ultimele luni vedem o suprapunere interesantă de public între AUR și PSD. Ne putem pune problema dacă PSD-ul mai degrabă a pierdut public către AUR decât invers.

Noi întotdeauna am prezentat mai multe scenarii, inclusiv un scenariu al preferințelor de vot pe un public mai larg și o estimare legată de preferințele de vot pe un public care pare mai hotărât. Vedem că sunt rezultate ușor diferite în funcție de ce luăm în calcul. Cel mai important este din ce scenariu de eventuală prezență sau de hotărâre calculezi aceste cifre. Credem că este mai bine să facem așa pentru că ne arată și care este diferența dintre cele două dinamici electorale”, a concluzionat directorul de cercetare al INSCOP Research.

Autor

  • Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: