EXCLUSIV Șerban Dimitrie Sturdza, despre anularea alegerilor: Românii merită cel puțin să știe care a fost adevărul

Captura video PS News

Europarlamentarul Șerban Dimitrie Sturdza a criticat, la Strasbourg, lipsa unor explicații publice complete privind anularea alegerilor din România și a cerut președintelui Nicușor Dan să facă public raportul referitor la ingerințele străine și circumstanțele care au stat la baza deciziei. În exclusivitate pentru PS News, Sturdza a calificat anularea alegerilor drept „rușinoasă” și a susținut că România a creat un precedent grav la nivel european.

„Românii merită cel puțin să știe care a fost adevărul”

Șerban Dimitrie Sturdza a afirmat că este „rușinos” ca România să fie examinată la nivelul Uniunii Europene în legătură cu anularea alegerilor, în condițiile în care cetățenii așteaptă încă explicații.

„Este rușinos ca românii să fie examinați de către Uniunea Europeană în ceea ce privește anularea alegerilor. Ei bine, românii nu au făcut altceva decât să voteze niște oameni care le datorează transparență, le datorează transmiterea adevărului, așa cum este el”, a declarat europarlamentarul.

Acesta susține că raportul privind situația alegerilor este finalizat de mai mult timp, dar nu a fost făcut public. „Există cu siguranță acest raport care a fost de mult finalizat și care nu a fost făcut public până în acest moment și aș adresa un mesaj domnului președinte Nicușor Dan: Domnule președinte, vă rog eu frumos, publicați acest raport, dați publicității acest raport, indiferent care ar fi conținutul acestuia. Românii merită cel puțin să știe care a fost adevărul. Îmi amintesc momentele imediat după anularea alegerilor, cum aici, în Parlamentul European și la Bruxelles, trebuia să explic colegilor mei inexplicabilul. Adică acest derapaj grav de la democrație. Sunt lucruri pe care, chiar dacă este în datoria mea să apăr mereu imaginea României, sunt lucruri care erau foarte greu de explicat. S-a creat în Europa un precedent grav și sper ca acesta să nu se repete în alte țări ale Uniunii Europene. Dar, într-adevăr, românii trebuie să afle adevărul”, a afirmat europarlamentarul.

Sturdza: Trebuie găsit un echilibru între combaterea ingerințelor și libertatea de exprimare

Referitor la raportul votat în Parlamentul European și la măsurile privind mijloacele de comunicare, Sturdza a atras atenția că înăsprirea controalelor poate genera, la rândul său, riscuri pentru libertatea de exprimare.

„Concluziile sunt că există necesitatea, consideră acest raport, de a înăspri din ce în ce mai mult tot ceea ce înseamnă mijloace de comunicare. Sigur că există și un pericol odată cu înăsprirea acestor controale asupra comunicării și tipurilor de comunicare. Suntem extraordinar de vigilenți. Pe de o parte, sigur dorim ca Uniunea Europeană să fie din ce în ce mai puternică, mai stabilă și să depindă cât se poate de puțin, să fie cât se poate de puțin vulnerabilă la atacuri externe. Pe de altă parte, libertatea cuvântului, dreptul de exprimare sunt esențiale și deci trebuie să găsim un balans, un echilibru între cele două dorințe, între cele două necesități.

Vedeți dumneavoastră, s-a creat așa, ca un fel de curiozitate, adică în mod constant suntem întrebați când urmează să fie alegeri în România. Pe de o parte, pentru că oamenii au înțeles că o bună parte a populației României solicită alegeri anticipate. Pe de altă parte, pentru că oamenilor încă le este proaspătă memoria acestei anulări, aș spune eu, rușinoasă a alegerilor. A fost un atac grav la adresa democrației, la adresa libertății noastre. Ne putem întreba, pe drept cuvânt, la ce mai servesc alegerile, dacă rezultatul acestora este anulat atunci când nu convine unora sau altora. Din punctul meu de vedere, indiferent ce votează poporul, poporul este suveran, că ne place sau nu ne place, lucrurile nu pot fi anulate, abandonate. …Așa încât se revine tot timpul la această întrebare când urmează să aveți alegeri în România și le-am explicat cam care este calendarul electoral, care este ordinea alegerilor ce urmează să aibă loc în România”, a afirmat Sturdza.

Războiul invizibil pentru democrația Europei: cum vrea PE să oprească ingerințele străine

Parlamentul a adoptat marți (cu 420 de voturi pentru, 220 împotrivă și 26 abțineri) un raport referitor la constatările Comisiei speciale pentru Scutul european pentru democrație. Documentul cuprinde recomandări practice privind modul în care Uniunea își poate apăra mai bine instituțiile democratice și poate consolida instrumentele de care dispune.

Comisia specială a Parlamentului a fost înființată în decembrie 2024, cu sarcina de a examina intensificarea și impactul activităților ostile îndreptate împotriva Uniunii Europene, cum ar fi acțiunile străine de manipulare a informațiilor și ingerințele străine (FIMI), atacurile hibride și campaniile coordonate de dezinformare. În constatările lor, deputații europeni susțin că abordarea curentă a Uniunii este fragmentată, iar statele membre nu pot contracara eficient aceste amenințări dacă acționează singure.

Deputații europeni sprijină înființarea unui Centru european pentru reziliența democratică (așa cum a anunțat Comisia Europeană în cadrul strategiei sale privind Scutul european pentru democrație, în conformitate cu propunerile formulate de Parlamentul European în legislatura precedentă). Ei consideră că acest centru ar avea funcția de „centru independent de excelență”, menit să combată FIMI și operațiunile de dezinformare și să coordoneze măsurile luate la nivel național. Noua structură nu ar trebui să dubleze instrumentele existente, ci să regrupeze măsurile în curs de în curs de aplicare la nivelul Uniunii într-o singură entitate, cu o viziune, un mandat și un buget clar definite și cu capacitatea de a acționa. Participarea ar trebui să fie obligatorie pentru toate statele membre și ar trebui asigurat și controlul parlamentar.

Autor

  • Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: