EXCLUSIV / VIDEO Noua lege a salarizării, explicată de Mihai Coteț: „Unele venituri vor fi plafonate, nu diminuate”

Foto: PS News

Invitat în studioul Puterea Știrilor, senatorul PNL Mihai Coteț a susținut că principala miză a noii legi a salarizării unitare este eliminarea dezechilibrelor din sistemul bugetar și asigurarea unui tratament echitabil între categoriile profesionale.

Declarațiile au venit în contextul dezbaterilor privind proiectul noii legi a salarizării și după ce premierul desemnat a transmis că nu este de acord cu majorări salariale acordate doar anumitor categorii de angajați din sectorul public.

Întrebat dacă Partidul Național Liberal susține actuala formulă aflată în dezbatere publică, Mihai Coteț a precizat că a discutat direct cu ministrul responsabil de acest dosar și că obiectivul principal trebuie să fie corectarea inechităților acumulate în timp.

„Problema cea mai mare este de a asigura o echitate, un echilibru. Nu este corect și normal ca unii să aibă niște salarii foarte mari, obținute prin diverse sporuri și artificii prin care anumite categorii profesionale și-au crescut veniturile, iar alte categorii profesionale să aibă venituri mai joase, fără să existe o echitate între ele”, a declarat senatorul PNL.

Potrivit acestuia, actualele diferențe salariale sunt rezultatul numeroaselor modificări aduse vechii legi a salarizării, adoptată în 2017 și amendată în repetate rânduri.

„De-a lungul timpului, legea a fost modificată de zeci de ori. Fiecare categorie profesională care a dorit a obținut, cum se spune, pe la spate, anumite sporuri în plus. Am ajuns la 157 de sporuri pe care anumite categorii salariale le primesc suplimentar. Nu este corect față de ceilalți”, a afirmat Mihai Coteț.

Senatorul liberal a subliniat că noua lege nu ar urma să reducă salariile existente, ci să plafoneze veniturile ridicate pentru a limita adâncirea diferențelor dintre angajații din sistemul public.

„Este normal ca unele categorii să beneficieze de creșteri salariale, având venituri foarte mici. Alte categorii ar putea fi plafonate. Înțeleg foarte clar că nu se vor diminua și nu vor fi tăiate salariile, doar că acestea se vor plafona la nivelul actual, astfel încât viitoarele creșteri procentuale să nu mărească din nou diferențele dintre venituri”, a explicat acesta.

Mihai Coteț a atras atenția și asupra obligațiilor asumate de România prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), una dintre condițiile pentru accesarea fondurilor europene fiind menținerea noii legi a salarizării fără modificări timp de cinci ani.

„Este o mare provocare pentru România. Să păstrăm o lege a salarizării cinci ani fără să o modificăm este o ambiție foarte mare. Dar trebuie să ținem cont de acest angajament, pentru că dacă luăm acești bani din PNRR și nu respectăm condițiile, va trebui să îi dăm înapoi”, a avertizat senatorul.

În opinia sa, succesul reformei depinde nu doar de conținutul legii, ci și de modul în care autoritățile vor comunica schimbările către categoriile vizate.

„Este nevoie de dialog și de foarte multe discuții cu toate categoriile profesionale. Există și o problemă de comunicare. În spațiul public apar voci care încearcă să inducă ideea că unele categorii sunt favorizate și altele defavorizate. Nu despre asta este vorba. Trebuie să găsim o formulă prin care toată lumea să fie convinsă că a fost tratată corect”, a conchis Mihai Coteț.

Noua lege a salarizării reprezintă unul dintre jaloanele asumate de România prin PNRR și este considerată una dintre cele mai sensibile reforme, în condițiile în care vizează peste un milion de angajați din sectorul public.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: