EXCLUSIV VIDEO „S-a rărit foarte mult imaginea de grup la PNL” – De ce Bolojan „poate să fie un erou pe termen scurt”

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Sociologul IRES Antonio Amuza, a declarat joi, în emisiunea „Puterea Știrilor”, că decizia Partidului Național Liberal de a rămâne consecvent în a nu susține Guvernul Tomac „este puțin probabil să genereze un câștig electoral semnificativ”. Potrivit acestuia, atât PNL, cât și PSD încearcă să recupereze relația cu electoratul într-un moment în care încrederea cetățenilor în partidele tradiționale este deja puternic afectată.

„Mă gândesc și la PSD în același timp, pentru că exercițiul de astăzi este cumva în oglindă cu mecanismul pe care l-au pus în desfășurare și au avut, practic, câștig de cauză fiind primii care au declanșat genul acesta de acțiuni. PSD-ul, în urmă cu câteva săptămâni bune, practic momentul care a și dus la votarea moțiunii de cenzură. Consecvența aceasta este de termen scurt. E o consecvență care vine prea târziu și care cred că mai degrabă îndepărtează electoratul pe care partidele acestea au încercat să îl atragă, să se reîntoarcă către el, aș spune, într-un moment mult prea târziu”, a explicat Antonio Amuza.

În opinia sa, rezultatele ultimelor alegeri arată clar că principalele partide politice au suferit o erodare importantă a încrederii publice.

„Alegerile și rezultatele alegerilor ne indică faptul că nu doar la PNL și PSD, dar sunt principalele partide, și USR-ul intră cam în aceeași categorie, sunt partide care s-au erodat puternic din cauza unor discursuri sforăitoare ca și cel pe care l-am auzit acum. Cu toată aprecierea pentru domnul Bolojan și pentru modul în care transmite o serie de idei, înțeleg sensul și încercarea de a arăta propriului electorat că în momentul acesta rămâne aproape și nu se schimbă de la o decizie la cealaltă. Însă insistența aceasta cu anumite cuvinte-cheie – am auzit deficit menționat de trei ori în discursul de acum, din nou stabilitate în discursurile altor lideri politici – sunt cuvinte-cheie care au îndepărtat foarte mult electoratul și cetățenii de modul în care s-a făcut politica în ultimii ani. M-aș fi așteptat ca oricare dintre acești lideri politici să devină mult mai empatici cu românii, mai ales în momentul în care au văzut că totuși societatea noastră nu este atât de omogenă pe cât am crede unii sau alții. Sunt profiluri diferite și clar România este divizată puternic.

Cred că chiar și în goana după voturi pe care au început-o partidele acestea ar trebui să se gândească în ce măsură simpla consecvență cu ei înșiși, de pe o săptămână pe cealaltă, reușește de fapt să îi catapulteze într-o zonă de succes popular mult mai mare decât au avut-o înainte de momentul care a dus, practic, la declanșarea acestei crize”, a spus sociologul.

Referindu-se la ședința conducerii PNL, în cadrul căreia decizia a fost adoptată în unanimitate, deși au lipsit mai mulți lideri care și-au exprimat anterior rezerve față de anumite decizii ale lui Ilie Bolojan, Antonio Amuza a observat că imaginea partidului transmite semnale diferite față de cele de acum câteva luni.

„Chiar observasem asta în imaginile pe care le-ați arătat și dumneavoastră aici, că s-a rărit foarte mult imaginea aceea de grup. Au ajuns să fie doar patru personaje și sunt convins că nici acestea patru nu sunt atât de bine închegate, pentru că știm foarte bine cine de acolo ar fi oricând gata să întoarcă armele până la urmă. Mă uitam că ceea ce părea la început un exercițiu de putere pe care Ilie Bolojan îl orchestra ajunge să devină altceva. Mulți dintre oamenii cu care am stat de vorbă au venit și au spus că Ilie Bolojan sigur poate să fie un erou, dar pe termen scurt, până la alegeri. Pe distanță lungă, încercarea aceasta de a-l transforma într-o Ioana d’Arc a politicii românești nu este de bun augur.

Cetățenii au niște nevoi stringente, imediate, pe care în momentul acesta o bună parte dintre ei consideră că motivul pentru care le experimentează și trăiesc aceste zile grele îl reprezintă chiar conducerea și personajul Ilie Bolojan”, a concluzionat sociologul Antonio Amuza în emisiunea „Puterea Știrilor”.

Autor

  • Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: