EXCLUSIV VIDEO Va fi suspendat Nicușor Dan? Remus Pricopie: „Nu există un motiv! Atac hibrid din partea Moscovei”

Nicușor Dan Cotroceni
Sursă foto: Inquam Photos / George Calin

Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, a declarat luni, în emisiunea Puterea Știrilor, că discuțiile privind suspendarea președintelui României, Nicușor Dan „trebuie tratate cu maximă responsabilitate”, avertizând că o astfel de procedură nu poate fi folosită ca instrument de luptă politică.

În contextul dezbaterilor privind posibilitatea suspendării președintelui Nicușor Dan, Remus Pricopie a explicat că „este firesc ca orice șef de stat ales direct să se confrunte, la scurt timp după alegeri, cu o scădere a popularității”.

„Întotdeauna se întâmplă acest lucru, cu anumite proporții, dar întotdeauna se întâmplă, nu numai în România, ci aproape peste tot unde avem alegeri prezidențiale directe”, a afirmat rectorul SNSPA.

„Nu există un motiv! Atac hibrid din partea Moscovei”

Acesta a subliniat că fenomenul nu este specific României, ci tuturor sistemelor politice în care președintele este ales prin vot direct.

„Un președinte, că vorbim de România, Franța sau Statele Unite ale Americii, trebuie să iasă cu 50% plus unu. În ziua de astăzi, rar se întâmplă ca președinții să fie aleși cu diferențe foarte mari, de 70%. Din momentul în care începe să-și exercite mandatul, întotdeauna apare o curbă a dezamăgirii, pentru că fiecare își imaginează că are anumite așteptări. «Te-am votat, deci trebuie să faci ce vreau eu». Ori președintele nu poate să fie președintele meu sau al dumneavoastră doar pentru că noi l-am votat. El trebuie să fie președintele tuturor. Un prim-ministru, un președinte, un ministru acționează în interesul sectorului, al domeniului, al țării și nu după cum un alegător sau un grup de alegători și-ar dori. Eu zic să avem răbdare. În mod special în România, ca urmare a atacului hibrid pe care l-am avut și îl avem în continuare din partea Moscovei, avem o intensificare a mesajelor de destabilizare a instituțiilor statului”, a afirmat rectorul SNSPA.

Acesta consideră că instituția prezidențială este vizată în mod special de astfel de atacuri.

„Instituția prezidențială este cu precădere atacată pentru că este cea mai importantă instituție. Se face haz din orice. Sigur, spiritul românesc este acesta, de a te distra de orice. Putem să facem glume, putem să ne distrăm și pe Facebook, dar când vorbim despre lucruri reale, palpabile, serioase, cred că ar trebui să ne abținem. România a mai avut două suspendări. Ambele au fost instrumente de luptă politică și nu pentru a salva România din cine știe ce nenorocire. În ambele cazuri, Curtea Constituțională a precizat, pentru că este nevoie de un aviz, că nu a fost încălcată grav Constituția. Vorbim despre cele două suspendări ale lui Traian Băsescu, din 2007 și 2012. Cu ce ne-am ales? Nu ne-am ales cu nimic bun. Cu lucruri mai puțin bune, da. În cazul de față, care este acel motiv grav de încălcare a Constituției? Nu există.

Faptul că nu ne place nouă pe cine a nominalizat președintele Nicușor Dan sau că unii spun că ar face jocurile Partidului Social Democrat nu reprezintă un motiv de suspendare. Scrie în Constituție că dacă un președinte face jocurile unui partid îl destituim? Așa și președintele Klaus Iohannis, dacă l-a numit pe Ludovic Orban, a făcut jocurile PNL-ului. Președintele Traian Băsescu, dacă l-a numit pe Mihai Răzvan Ungureanu, a făcut jocurile nu știu cui. Trebuie să facem distincție între lupta politică, pentru că și președintele României, indiferent cum se numește acesta, are un joc politic, și încălcarea gravă a Constituției sau ducerea României într-o situație de risc”, a concluzionat Remus Pricopie.

Autor

  • Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: