Skip to content
Politică

Execuție în stil mafiot. Colonel ucis într-un atac cu bombă la Kiev

www.sighisoara.ro

Un militar ucrainean și-a pierdut viața marți într-o explozie a unei mașini la Kiev, ceea ce a determinat poliția să deschidă o anchetă pentru act terorist.

„Poliția din Kiev a deschis o anchetă pentru atentat”, a indicat purtătorul de cuvânt al ministerului de Interne al Ucrainei, Artiom Șevcenko.

Victima născută în 1978 „era în serviciul militar activ”, a precizat el.

Mai mult, potrivit poliției locale, explozia s-ar produs în jurul orei 05:13 GMT.

„Cauzele și circumstanțele exploziei sunt pe cale să fie stabilite”, a adăugat poliția într-un comunicat.

Publicația Ukrainska Pravda, citând surse din cadrul Ministerului Apărării ucrainean, relatează că o mașină a explodat în cartierul Solomenski din Kiev, iar militarul ucis este comandantul trupelor speciale ale Direcției de informații a armatei ucrainene (spionajul militar).

Acest incident intervine în timp ce un nou armistițiu, cu o durată de două luni, a intrat în vigoare sâmbătă în estul separatist al Ucrainei. La câteva ore după instituirea armistițiului, forțele ucrainene și rebelii proruși se acuzau reciproc de încălcarea acestuia, relatează Agerpres.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *