Skip to content
Societate

Executivul a adoptat, miercuri, un proiect de lege care prevede măsuri pentru reducerea riscului seismic al clădirilor

gov.ro

Guvernul a aprobat, miercuri, la propunerea Ministerului Dezvoltării şi Administraţiei Publice, proiectul de Lege privind măsuri pentru reducerea riscului seismic al clădirilor.

Reducerea riscului seismic şi creşterea siguranţei cetăţenilor reprezintă o problemă de interes naţional şi de utilitate publică, în condiţiile în care efectul unui cutremur puternic ar avea un impact major nu doar asupra construcţiilor, ci şi asupra populaţiei şi economiei naţionale, astfel că se impune urgentarea demersurilor care să accelereze realizarea măsurilor de reducere a riscului seismic”, a precizat ministrul Cseke Attila.

Actul normativ propune, printre altele:

„- transformarea programului dintr-unul cu caracter anual într-un program cu caracter multianual;

– introducerea pentru expertizarea tehnică şi a clădirilor cu destinaţia de spital, policlinică sau dispensar policlinic;

– introducerea evaluării vizuale rapide ca etapă premergătoare realizării expertizei tehnice, de către autorităţile locale, pentru obţinerea unei imagini de ansamblu cu privire la vulnerabilitatea seismică a fondului construit;

– introducerea precizării cu privire la interzicerea desfăşurării oricăror tipuri de activităţi (economice, culturale, sportive etc.) care implică aglomerări de persoane în clădirile încadrate în clasa de risc seismic RsI;

– introducerea precizării cu privire la interzicerea închirierii sau cedarea în comodat/folosinţă a spaţiilor cu destinaţia de locuinţă din clădirile încadrate în clasa de risc seismic RsI până la recepţia la terminarea lucrărilor de intervenţie”.

Pentru asigurarea finanţării intervenţiilor la clădirile care prezintă niveluri scăzute de siguranţă la seism, în Programul de guvernare 2020-2024, pentru perioada 2021-2027, sunt prevăzute investiţii cu valoare estimată de 1 miliard de lei pentru consolidarea, la nivel naţional, a 300 de imobile cu risc seismic ridicat, în scopul creşterii gradului de confort şi de siguranţă a cetăţeanului – a precizat ministrul dezvoltării.

De asemenea, Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, prin Componenta C5 – Valul Renovării, prevede apeluri de proiecte dedicate pentru investiţii în intervenţii integrate asupra clădirilor rezidenţiale şi publice.

Întrucât consolidarea clădirilor sporeşte valoarea de piaţă şi durata de viaţă a acestora, preţul mediu al realizării unei clădiri noi este de cca. 800 €/m2, la care se adaugă costurile de demolare şi eliberare a amplasamentului, pagubele generate de întreruperea activităţilor, costurile de relocare a persoanelor ori afectarea infrastructurii şi reţelelor edilitare.

Astfel, este de circa două ori mai ieftină consolidarea fondului construit existent vulnerabil din punct de vedere seismic, iar efortul financiar este distribuit pe o perioadă mai lungă de timp, de 4-6 ani, comparativ cu situaţia în care este necesară intervenţia asupra clădirilor afectate în urma unui seism major” – a conchis ministrul Cseke Attila.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *