Executivul a aprobat un ajutor pentru compania TAROM de 471 milioane lei, echivalentul a circa 94,67 milioane euro

Sursa foto: TAROM

Executivul a adoptat, joi, o hotărâre pentru aprobarea unui ajutor de stat individual de restructurare pentru Societatea „Compania naţională de transporturi aeriene române – TAROM – S.A. şi pentru alocarea unor sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2024, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii. Prin acest document, a fost aprobat un ajutor de stat individual de restructurare în favoarea Companiei TAROM, până la valoarea de 471 milioane lei, aproximativ 94,67 milioane euro.

Această decizie este luată în contextul în care în data de 29 aprilie 2024, Comisia Europeană a aprobat planurile României de a acorda companiei TAROM un ajutor de restructurare, în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, mai arată comunicatul de presă al Guvernului.

Prin actul normativ a fost aprobat un ajutor de stat individual de restructurare în favoarea Companiei TAROM, până la valoarea de 471 milioane lei, aproximativ 94,67 milioane euro, structurat astfel:

– până la 214,3 milioane lei reprezintă ajutor de restructurare acordat sub formă de capitalizare în anul 2024;

– suma de 12,5 milioane lei reprezintă majorarea de capital social efectuată în anul 2023;

– suma de 244,2 milioane lei reprezintă împrumutul acordat ca ajutor de stat individual pentru salvare în anul 2020 şi dobânzile aferente actualizate.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: